Skip to content
Arad Știri locale

Arad: Incidenţa infectărilor a depășit 8 cazuri la mia de locuitori. Când urmează carantinarea municipiului

Inquam Photos/George Calin

Municipiul Arad a depășit incidența de 8 cazuri la mia de locuitori în urma înregistrării a 470 de noi cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în acest weekend.

Duminică, la Arad, au fost înregistrate 171 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar sâmbătă a fost ziua recordului în ceea ce privește numărul infectărilor: 299! Vestea bună este că, duminică, la Arad, 170 de pacienți au fost declarați vindecați. Din păcate, au fost înregistrate și două decese ale unor pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2.

Potrivit Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, municipiul Arad a înregistrat duminică 112 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, având în prezent 1.544 de cazuri active. La Ineu au fost înregistrate 5 noi cazuri, orașul având 102 cazuri active, la Sântana și Sebiș a fost înregistrat doar câte un caz nou, aici fiind active 65 de cazuri (Sântana), respectiv 40 (Sebiș), iar Vladimirescu avea 10 noi cazuri duminică și 103 active, scrie aradon.ro.

Municipiul Constanța a intrat în carantină pentru 14 zile după ce incidența cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depăşit 9 la mia de locuitori.

Inițial, Guvernul a stabilit că autoritățile județene pot decide carantinarea localităților care depășesc rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2, fiind vorba de 3 cazuri la mia de locuitori în 14 zile. La începutul lunii noiembrie, secretarul de stat Raed Arafat a trimis însă o informare în județe în care preciza că localitățile care depășesc rata de infectare de 6 la 1.000 de locuitori trebuie să intre în carantină. În fapt, autoritățile județene sunt cele care pot declanșa procedurile pentru instituirea carantinei.

În multe orașe din România, precum Timișoara, Brașov și Cluj-Napoca, deși există o rată de infectare de peste 8 la mia de locuitori, nu s-a impus carantina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *