Arafat, apel către românii de la graniță: Să se adăpostească când primesc alertă. Nu se dă doar de dragul de a se da

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Șeful DSU Raed Arafat a afirmat că mesajele RO-ALERT, în cazul în care bucăți dintr-o dronă pică pe teritoriul României sunt necesare și „nu se dau doar de dragul de a se da”, ele fiind emise pentru siguranța populației. Acesta a vorbit și despre faptul că orice localnic care găsește fragmente dintr-o dronă poate apela la 112 și să sesizeze situație, însă „să nu se apropie de ea sau de zonă”.

„Aceste alerte se dau după o analiză foarte serioasă făcută de Ministerul Apărării împreună cu colegii noștri de la IGSU, pentru că în momentul în care există oricare risc de cădere a unor obiecte din aer, acest mesaj va trebui dat. Deci noi nu știm ce va fi cu dronă, nu știm dacă drona, din greșeală, va cădea pe un teritoriu al României. Dacă în timpul în care Ucraina încearcă să doboare dronele respective, ca una să fie doborâtă și să cadă pe teritoriul românesc și din cauza asta alertele prin RO-ALERT sunt necesare. Nu se dau doar de dragul de a le da. Sunt oameni care iau un foarte serios munca lor și când ei consideră că trebuie dată alertă prin RO-ALERT înseamnă că această alertă este justificată. Ne cerem scuze dacă produce deranj, dar în același timp este pentru siguranța populației”, a explicat Raed Arafat, joi la Știrile Digi 24.

El a mai spus că, în cazul în care un localnic găsește o bucată dintr-o dronă, atunci „mai mult decât să sune la 112 sa anunțe, nu pot să vă spun și normal să nu se apropie de ea sau de zonă”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: