Skip to content
Sănătate

Arafat: Există 848 de paturi ATI COVID la nivel naţional disponibile, din care 523 deja sunt ocupate. 102 din aceste paturi sunt în Bucureşti

Inquam Photos/Octav Ganea

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că, din cele 848 de paturi de ATI COVID existente la nivel naţional, 523 sunt deja ocupate, iar în Bucureşti se află peste 100 de asemenea paturi. El a precizat că autorităţile lucrează la creşterea capacităţii paturilor de ATI.

Raed Arafat a declarat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, că dacă în luna iulie erau 31 de cazuri pe zi, acum au fost depăşite 2.200 de cazuri zilnice.

„Din 1 iulie când aveam 31 de cazuri, astăzi suntem la 2.226 de cazuri. Creşterea este una importantă şi care a dus la creşterea numărului cazurilor din Terapie intensivă de la 67 pacienţi în ATI la începutul lunii iulie, la 523 de pacienţi în ATI astăzi. În ultimele 24 de ore au intrat în ATI peste 50 de pacienţi. Am avut o perioadă în care numărul deceselor era unul mic, chiar şi un deces pe zi am avut şi în ultimele zile am ajuns la 39 de decedaţi astăzi şi am ajuns chiar la 45 de decedaţi acum două zile”, a transmis şeful DSU.

El a menţionat că raportul INSP precizează că, pentru perioada 30 august – 5 septembrie, 92,8 la sută din decese au fost la persoane nevaccinate, iar 5 la sută din persoanele decedate erau vaccinate cu schemă incompletă.

De asemenea, în acelaşi raport se menţionează că în perioada 30 august – 5 septembrie peste 80 la sută din cazurile de COVID au fost înregistrate la persoane nevaccinate.

Arafat a menţionat că de la începutul pandemiei 86 la sută din decese au fost la persoane peste 60 de ani.

Şeful DSU a precizat că în 49 de localităţi incidenţa a trecut de 3 la mia de locuitori.

Raed Arafat a mai afirmat că în ultima săptămână au fost realizate 50 de solicitări de transfer dintr-o localitate în alta pentru pacienţi COVID.

„Au fost 50 de solicitări de transfer dintr-o localitate în alta sau să găsim locuri pentru pacienţi în mod deosebit de ATI, între 1-8 septembrie. Au fost semnate 106 ordine de detaşare de personal medical pentru a asigura deschiderea unui număr mai mare paturi de ATI şi pentru a asigura personal suficient pentru direcţiile de sănătate publică care solicită completarea numărului de personal, plus distribuire de echipamente din stocurile strategice şi materiale sanitare”, a explicat şeful DSU.

El a anunţat că sunt disponibile 848 de paturi ATI COVID, iar din acestea peste 500 sunt ocupate.

„Există 848 de paturi ATI COVID la nivel naţional disponibile, din care 523 deja sunt ocupate. 102 din aceste paturi sunt în Bucureşti. Astăzi au fost discuţii cu colegii de la Ministerul Sănătăţii, la care au participat şi colegii de la Direcţia de Asistenţă Medicală de Urgenţă de la Ministerul de Interne, de la DSU şi se lucrează la creşterea capacităţii paturilor de ATI. MApN ne-a confirmat că de mâine Spitalul Ana Aslan – ROL 2 cum era cunoscut – va relua activitatea de Terapie Intensivă şi de mâine după masă vom avea acces la încă 12 paturi de ATI, urmând să crească la 23 într-o scurtă perioadă. Şi mai avem mai multe locaţii unde urmează să crească numărul paturilor de terapie intensivă în următoarele zile, prin detaşare de personal sau chiar şi de echipamente medicale, aici vorbim inclusiv Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş, Spitalul de Urgenţă Sfântul Pantelimon, Spitalul Universitar de Urgenţă şi Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta unde urmează să fie reinstalată unitatea mobilă de terapie intensivă”, a explicat Arafat.

El a menţionat că, în perioada 1-8 septembrie, la unităţile de primiri urgenţă s-au prezentat 3.154 de pacienţi cu suspiciune de COVID, iar 735 dintre ei au fost confirmaţi pozitiv.

„Mai mulţi pacienţi ajung târziu. Nu vin când apar simptomele şi nu se testează când apar simptomele. Unele UPU după ce au făcut anamneza cu pacienţi pozitivi au aflat că pacienţii care ştiau că sunt simptomatici de câteva zile şi nu s-au testat, au mers la locul de muncă. Acest lucru face foarte grea combatarea răspândirii pandemiei. Apelul nostru către populaţie este: dacă eşti simptomatic, nu te duci la lucru, porţi masca tot timpul. Dacă eşti pozitiv, anunţi medicul şi intri în izolare şi dacă ai nevoie bineînţeles ajungi să fii consultat pentru că aplicarea tardivă a tratamentului poate să pună viaţa unei persoane în pericol”, a explicat Raed Arafat.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *