Skip to content
Argeș Știri locale

Argeş: Dosar penal şi anchetă după ce un tren de pasageri nu a respectat semnalele de oprire şi a rupt macazul la intrarea în staţia Goleşti

deviantart.com

Un tren de călători în care se aflau zeci de persoane nu a respectat indicatoarele de oprire amplasate la intrarea într-o staţie CFR din judeţul Argeş, rupând macazul. În urma incidentului produs marţi seară, poliţiştii din Argeş au deschis un dosar penal pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu.

Conform reprezentanţilor Poliţiei judeţene Argeş, poliţiştii de la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Argeş au fost sesizaţi despre faptul că marţi seară un tren de călători care circula pe ruta Bucureşti – Piteşti – Craiova nu a fi oprit la indicatoarele Stop amplasate la intrarea în staţia Goleşti şi a rupt macazul de linie.

Trenul nu a deraiat şi nu au existat victime. Cei aproape 40 de călători aflaţi în garnitura feroviară şi-au continuat deplasarea cu  un alt tren, informează news.ro.

Poliţiştii de la transporturi şi o comisie de la Agenţia de Investigare Feroviară Română fac verificări pentru a stabili cauzele incidentului.

În acest caz a fost deschis şi un dosar penal pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă.

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *