Skip to content
Argeș Știri locale

Argeș: Incendiu într-un apartament din Pitești. 30 de persoane evacuate

facebook igsu

Un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe din municipiul Piteşti, 30 de locatari fiind evacuaţi.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stins incendii, o autoscară şi un echipaj SMURD de prim ajutor calificat.

„În apartament se afla proprietarul cu vârsta de 89 de ani, care a fost preluat de către paramedicii SMURD şi transportat la spital. Alte 30 de persoane au fost evacuate de pe scară blocului. Proprietarul prezenta arsuri la faţă şi la un membru superior, în total aproximativ 9% din suprafaţa corpului„, a informat ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, incendiul se manifesta violent în două dintre camerele apartamentului de la etajul al patrulea. Din cauza căldurii degajate au fost afectate conductele de apă care s-au fisurat, apa ajungând şi în câteva apartamente de la etajele inferioare, informează agerpres.ro.

Primele verificări au indicat drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului o priză defectă, în care era conectat un consumator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *