Skip to content
Argeș Știri locale

Argeş: Peste 400 de elevi de la două licee, vaccinaţi anti-COVID de echipe mobile

Facebook/RO Vaccinare

Peste 400 de elevi de la două dintre cele mai cunoscute colegii naţionale din municipiul Piteşti s-au vaccinat, sâmbătă, împotriva infecţiei provocate de SARS-CoV-2, în cadrul unei campanii derulate de Inspectoratul Şcolar şi Direcţia de Sănătate Publică Argeş. Vaccinarea a avut loc la sediile celor două unităţi de învăţământ.

Peste 240 de elevi ai Colegiului Naţional „Ion C. Brătianu” din Piteşti şi peste 170 de liceeni de Colegiul Naţional „Zinca Golescu” Piteşti au fost vaccinaţi, sâmbătă, cu serul Pfizer-BioNTech în cadrul unei campanii organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică Argeş şi de Instituţia Prefectului.

Vaccinarea a avut loc la sediile celor două licee, fiind realizată de către echipele mobile formate din medici de familie din judeţul Argeş. Prefectul judeţului, Emilia Mateescu, a vizitat cele două colegii pentru a vedea cum se desfăşoară procesul de imunizare.

Reprezentanţii Cancelariei Prefectului Judeţul Argeş au transmis sâmbătă, prin intermediul unui comunicat, că sunt aşteptaţi pentru vaccinare şi alţi elevi care nu s-au înscris pe listele pentru vaccinare.

1 comentariu la “Argeş: Peste 400 de elevi de la două licee, vaccinaţi anti-COVID de echipe mobile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *