Skip to content
Politică

Arhiepiscopul Tomisului: Vă chemăm pe 6 şi 7 octombrie să apărăm familia alcătuită din bărbat şi femeie

arhiepiscopul tomisului

Arhiepiscopul Tomisului a transmis, luni, un mesaj legat de referendumul pentru definirea familiei din 6 şi 7 octombrie.

Iată, Mântuitorul Hristos din nou ne cheamă la înţelepciune. Această chemare a Bisericii şi a creştinilor conştienţi de valoarea învăţăturilor lui Dumnezeu ne îndeamnă pe noi să vă chemăm pe 6 şi 7 octombrie la Referendumul pentru familie.

Mântuitorul a avut grijă de familie. Prima Sa minune o face  când se întemeiază o familie şi familia este alcătuită din bărbat şi femeie. Ne pare rău că mulţi au deviat de la acest adevăr fundamental şi consideră că familia poate fi înţeleasă şi altfel. Nicidecum nu poate fi familie o însoţire a două persoane de acelaşi sex întrucât acest păcat este combătut de însuşi Mântuitorul Hristos, de Sfinţii Apostoli. Este combătut din Vechiul Testament. Pentru acest  păcat Dumnezeu a pierdut cetăţile Sodoma şi Gomora”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului, potrivit News.ro

El a mai spus că pentru a avea un neam care să se perpetueze în mod firesc trebuie să existe familie.

„De aceea, ca să avem un neam cu sănătate, cu credinţă, cu aşezare duhovnicească, un neam care să slujească lui Dumnezeu, să se perpetueze în mod firesc, trebuie să avem familie. 

Vă chemăm pe 6 şi 7 octombrie să apărăm familia alcătuită din bărbat şi femeie şi această chemare este o datorie sfântă la care vă îndemnăm să veniţi. Cine nu mărturiseşte adevărul dumnezeiesc se situează în afara lui Dumnezeu şi în afara conştiinţei sale. Cred că orice om cu conştiinţa trează înţelege ce este adevărat şi ce este minciună, ce este bun şi ce este rău, ce este lumină şi ce este întuneric”, a mai afirmat Arhiepiscopul Tomisului”.

Referendumul pentru definirea familiei că avea loc în zilele de 6 şi 7 octombrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *