Skip to content
Politică

Armata israeliană a doborât un avion sirian care survola platoul Golan

Armata israeliană a doborât marți dimineață un avion sirian care s-a apropiat de linia de demarcație de pe platoul Golan, a anunțat radioul militar israelian, citat de AFP, informează agerpres.ro.

Acest avion sirian, cel mai probabil un MIG-21, care se apropiase de partea israeliană a Golanului, a fost doborât de o baterie sol-aer de tip Patriot‘, a mai precizat postul de radio, menționând că resturile aparatului de zbor au căzut în partea siriană a platoului Golan.

Pe de altă parte, peste 20 de combatanţi ai Statului Islamic au fost ucişi în loviturile aeriene ale SUA şi aliaţilor lor de marţi dimineaţă asupra oraşului sirian Raqqa şi a împrejurimilor, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP.

Peste 20 de membri ai Statului Islamic au fost ucişi în loviturile aeriene asupra a două poziţii ale organizaţiei în provincia Raqqa, care au fost complet distruse‘, a precizat OSDO, care se bazează pe o reţea de surse civile, medicale şi militare din Siria.

Reuters, care citează acelaşi ONG, relatează despre ‘zeci de răniţi şi ucişi’ în urma primelor lovituri aeriene ale SUA şi aliaţilor asupra poziţiilor SI.

Pentagonul a anunţat anterior că SUA şi ţările partenere au executat primele lovituri aeriene asupra unor ţinte care au vizat Statul Islamic în Siria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *