Skip to content
Opinii

Armele de distrugere în masă (financiare) se dezvăluie în planul B al guvernării

Mai simplu spus: să-i păcălim cum au încercat grecii. Chiar și pentru cine nu studiază cu atenție evoluțiile economice a devenit evident că planul A al actualei guvernări a fost mimarea unei performanțe economice reale, creșterea economică bazându-se exclusiv pe datorie.

S-a văzut prin programul de guvernare care a răsturnat logica economică: în locul primordialității performanței financiare (și politice) care să asigure plasarea eficientă a banului public, în economie, pentru a crea resurse financiare sustenabile pentru majorarea pensiilor și salariilor, programul economic a început de la coadă.

Manevrarea din pix a prognozelor bugetare, după dorință și nu după realitate, au permis guvernanților să se îmbete cu apă rece și să spună: vedeți, avem bani de pensii și salarii. Și bani au existat și încă mai există, doar că sursa nu este banul în plus generat de creșterea economică ci, exclusiv, majorarea datoriei publice. Cu alte cuvinte, acesta a fost planul A al actualei guvernări: mimăm performanța, îndatorăm prezentul amanetând viitorul și majorăm datoria publică.

Anual, stocul datoriei publice crește cu mai mult decât deficitul bugetar (la banii împrumutați pentru acoperirea deficitului se adaugă sumele necesare plății dobânzilor). Și nu, nu este o vină exclusivă a guvernelor Dragnea 1, 2 și 3. Pentru că această politică ticăloasă de majorare (nu pentru investiții) a datoriei publice a fost demarată de guvernul Ponta, continuată de Cioloșii și Grindenii care au urmat.

Ponta a ales să majoreze datoria publică prin scăderea veniturilor urmare a reducerii negândite, netemporizate și mai ales tardive de TVA, bani care s-au dus într-un plus de venit disponibil și prin urmare în consum, în dauna investițiilor publice. Am mai făcut calculul ăsta și îl repet: dacă guvernarea Ponta nu reducea TVA la alimente de la 24% la 9% de la 1 iunie 2015 (ci de la 1 ianuarie 2016), banii colectați ar fi asigurat integral construcția autostrăzii Comarnic-Brașov, care ar fi fost gata în anul centenar.

Greșelile economice ale lui Ponta au fost numeroase și cu bătaie pe termen lung, în principal pentru că a redus TVA-ul prea târziu dar mai ales cu prea mult.

În felul ăsta a sădit, așa cum am afirmat încă din 2015, semințele unei crize întocmai ca în Grecia (articol republicat, aici).

Iresponsabilul Ponta a avut o clonă la fel de caraghioasă din punct de vedere economic: Dacian Cioloș. Încă înainte de a deveni premier și pus să își asume (prin buget) dacă va face sau nu de la 1 ianuarie 2016 reducerea TVA-ului de la 24% la 19%, Cioloș ne-a garantat înainte de depunerea jurământului că nu vor exista dezechilibre bugetare.

Am întrebat atunci retoric: garantează cu casa? Nu a garantat cu casa și de aceea a și mințit. În anul de guvernare 2016, pe măsurile girate de el, Cioloș a dublat deficitul bugetar la 3% din PIB și a înrăutățit într-o manieră greu reparabilă deficitul strucutural (criteriu fundamental urmărit de Comisia Europeană), majorând incertitudinile economiei românești pe termen mediu și lung.

Guvernarea Dragnea 1 a avut totuși o sclipire de o secundă: imediat după preluarea administrației de la cripto-manivelele adunate sub umbrela Cioloș, a pornit prin a investiga gaura bugetară de 10 miliarde de lei lăsată de Cioloș.

A pornit bine, a sfărșit prost. Chiar guvernarea Dragnea 1 a îngropat povestea găurii bugetare derivată din falsificarea raportărilor. Răspunsul pe care mi-l dau acum pentru acea inacțiune este același pe care mi l-am dat și atunci: guvernările Dragnea 1, 2 și 3 au aplicat exact același mecanism: al falsificării raportărilor bugetare prin creșteri de PIB umflate din pix (care mimau îndeplinirea criteriilor europene) și prin angjarea de cheltuieli curente permanente fundamentate pe venituri inventate. Cea mai recentă rectificare bugetară pentru care se cere avizul CSAT acum este o altă astfel de dovadă. Au făcut ca Cioloș.

Rezultatul? Doar dacă adunăm deficitele bugetare din 2015 (10,36 miliarde lei), 2016 (18,3 miliarde lei), 2017 (24,26 miliarde lei) și prognoza pentru 2018 (28 miliarde lei) ajungem la un rezultat zdrobitor care arată creșterea stocului de datorie publică (fără a adăuga dobânzile): 81 de miliarde de lei, adică 17,5 miliarde de Euro datorie în plus, într-o perioadă în care economia a crescut cu mai mult de 5% anual, iar stocul de datorie publică trebuia să scadă.

Dacă adăugăm și dobânzile plătite în perioada 2015-2018, mai punem următoarele sume: 9,5 miliarde de lei (2015), 10 miliarde lei (2016), 10,12 miliarde lei (2017) și aproximativ 15 miliarde de lei în 2018 (extrapolând cheltuielile cu dobânzile față de costurile certe de la jumătatea anului, de 7,4 miliarde de lei).

Total dobânzi plătite în 4 ani: 44,6 miliarde de lei, adică încă peste 9 miliarde de Euro, ceea ce duce factura datoriei din ultimii 4 ani la remarcabila sumă de 27 de miliarde de Euro.

20 de miliarde de Euro ne-a costat criza din 2008-2012 (împrumuturile FMI, Comisia Europeană și alții) cu o cădere enormă de PIB. Iar calculul pe care îl fac în exclusivitate astăzi arată că o sumă mult mai mare, respectiv 27,5 miliarde de Euro ne-a costat ,,dezvoltarea economică’’ pe datorie din 2015-2016, în urma unei succesiuni de programe economice tembele, care au început cu creșterea salariilor în loc de exercitarea performanță a administrării financiare și politice. România devine astfel etalon mondial ca țară în care gestionarea vremurilor bune este mai scumpă și mai proastă decât gestionarea crizei. Incompetența guvernelor Ponta-Cioloș-Grindeanu-Tudose și acum Dăncilă este încă ascunsă prin prognoze de creștere economică mincinoase. Acesta a fost planul A al ,,programului de guvernare’’ – crearea senzației de bunăstare diminuată deja din ce în ce mai mult prin angjarea de cheltuieli iresponsabile, pe datorie. Doar că nu mai este suficient și prin urmare aceiași strategi ai guvernelor identice din punct de vedere al iresponsabilității au reînviat o tehnică nu tocmai veche: să facem ca grecii. Acesta este planul B.

Deconspirarea planului B a ieșit la iveală în această săptămână. Aflat sub umbra unei datorii publice cu o creștere enormă (27 de miliarde de Euro în ultimii 4 ani) care relevă nu numai faptul că așa numita ,,politică națională de creștere a clasei mijlocii’’ este în fapt doar o încropeală care sfidează logica economică și necesitățile reale, de investiții, ale economiei, guvernul s-a gândit la reînvierea acelei tehnici, a grecilor: cum să mascheze frauda.

Planul B poartă un nume elegant: derivative. Scopul real? Mascarea dinamicii și dimensiunii datoriei publice, inclusiv permisiunea statului de a se împrumuta extern în alte monede decât în Euro și dolari. Pun pariu, și viața îmi va da dreptate, că monedele vizate sunt din statele paradisuri fiscale, unde banii furați din privatizări și proveniți din acte de corupție sunt din ce în ce mai greu parcați. Bani pe care fiscul român refuză să îi cerceteze.

Până anul trecut, ratele de dobândă scăzute, maturitățile (termenul de rambursare) ceva mai lungi și creșterea economică au creat impresia că datoria publică este sustenabilă, mascând lipsa de performanță a guvernului în reducerea datoriei publice – politică economică care este obligatorie să însoțească o perioadă de creștere economică pentru a genera încredere și credibilitate.

În astfel de vremuri (bune) reducerea datoriei publice este critică. Și asta pentru că majorarea datoriei publice în absența investițiilor, în perioadă de creștere economică nu face decât să submineze activităție productive și să descurajeze investițiile noi, pe termen lung.

Mascarea acestui nou dezechibru fundamental se face chiar sub ochii noștrii prin tentativa de modificare a legisalției astfel încât ministerul finanțelor să se poată juca cu instrumente derivate și să se împrumute în monede din paradisuri fiscale.

Nu cred că a uitat cineva că instrumentele derivate au fost numite în precedenta criză arme de distrugere în masă. Nu cred că a uitat cineva că mascarea stocul real al datoriei publice din Grecia și expunerea băncilor în economia Greciei s-au făcut prin instrumente derivate. Ceea ce a urmat, știți și dumneavostră cum Grecia a antrenat criza datoriilor suverane care a condus la criza de dezintegrare a zonei Euro.

,,Se autorizează Ministerul Finanțelor să realizeze tranzacții cu instrumente financiare derivate (…) se autorizează Ministerul Finanțelor să furnizeze sau să primească colateral în cazul tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate (…)’’.

Așa sună propunerea legislativă a titularului de politică fiscală, un titular care a dovedit atât pe perioada crizei cât și pe perioada de creștere economică faptul că are probleme reale în a se lega la șireturi, dar visează la derivate.

Și încă ceva: ,,nearmonizarea legislației privind datoria publică poate conduce și la pierderea de oportunități de finanțare în valute alte decât Euro’’ fundamentează ticălos ministerul de finanțe. Vizează ministerul de finanțe să se împrumute în franci elvețieni, în ruble, sau mai nou, în lire turcești? Sau poate de la ,,fonduri de investiții’’ din China, Brazilia, Cayman, Turks și Kaykos, British Virgin Islands sau Jersey Islands.

În fapt, pe lângă indiciile din ce în ce mai clare că ministerul de finanțe vrea ca politică de stat să atragă ,,împrumuturi’’ sume din circumscripții fiscale dubioase, susceptibl a facilita, prin lege, spălarea de bani, avem o certitudine: vorbim despre conștintizarea că avem o amenințare enormă a datoriei publice și mai ales a costului finanțării ei (costul se majorează cu 50% anul acesta, nominal, față de anul trecut).

Au încercat și grecii. Doar că ei au folosit banii pentru investiții. Criza i-a prins cu străzi, școli și spitale, investiții care produc acum. În plus, datoria publică a Greciei ajunsese atât de mare încât nu mai era doar problema lor, ci mai ales a creditorilor. Nu este cazul României.

România nu este în această situație, să își fi majorat datoria publică pentru investiții. România este situația în care și-a majorat datoria publică aproape exclusiv pentru salarii mai mari la bugetari, pentru pensii mai mari în special ale pensionarilor speciali, pentru cheltuieli fără valoare adăugată în economie.

Aventurile pe derivate, dacă se vor întâmpla, ne vor exclude pentru un orizont nedeterminabil de timp din perspectiva de a adera la zona Euro și de avea convergența reală (creșterea nivelului de trai). Sunt convins că ministerul finanțelor s-a sfătuit pentru această aventură cu BNR, având acceptul probabil al lui Daniel Dăianu care a și sfătuit guvernul să aleagă ca trezorier pentru jucarea pe derivate a datoriei publice, pe nimeni altul decât pe fostul broker al său, Cristian Sima.

Spre deoebire de Grecia (a cărei criza amenința dezintegrarea monedeie Euro), România nu mai are niciun aliat în ceea ce înseamnă convergența reală. Chiar și Bulgaria, privită des la pachet cu România, s-a distanțat sever: Bulgaria are excedente bugetare în perioadă de creștere iar sănătatea finanțelor publice au pus-o ireversibil pe drumul spre Euro. Când totul se va sparge, România va fi singură. Și așa cum spuneam încă din primăvara trecută, pentru prima oară în ultima sută de ani, generația viitoare o va duce mai rău decât generația actuală, din cauza îndatorării iresponsabile. Nu s-a mai întâmplat de la război, niciodată, în patru generații.

Și încă ceva: dorința ministerului de finanțe de a se împrumuta în alte valute decât Euro sau dolar (din alte circumscripții fiscale și monetare) nu face decât să întărească ceea ce am susținut permanent, și anume că există un fir roșu care a legat guvernele Ponta-Cioloș-Grindeanu și ceilalți. Acest fir roșu îl puteți descoperi AICI

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *