Aşa-zisul ministru de externe al Transnistriei, citat să se prezinte la Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU)

Sursă foto: Wikidata

Aşa-numitul ministru al afacerilor externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, a fost chemat de către Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) pentru a „primi înştiinţare în scris” că este suspect în comiterea mai multor infracţiuni, între care „apeluri publice la schimbarea graniţelor Ucrainei”. Neprezentarea sa ar putea duce la darea sa în urmărire internaţională, ceea ce ar pune în dificultate autorităţile de la Chişinău, care nu controlează teritoriul din stânga Nistrului, scrie NewsMaker.

Vitali Ignatiev, aşa-numitul ministru de externe de la Tiraspol şi principalul negociator pentru soluţionarea conflictului transnistrean din partea Transnistriei, este născut în 1980 în regiunea Odesa şi este cetăţean al Ucrainei.

Informaţiile potrivit cărora Ignatiev a fost convocat la SBU au apărut marţi, în Monitorul Oficial al guvernului ucrainean. Ignatiev este suspectat de încălcarea unui articol din Codul Penal ucrainean referitor la „încălcarea integrităţii teritoriale şi inviolabilităţii”, care implică „apeluri publice la schimbarea graniţelor Ucrainei”. De asemenea, el este suspectat şi de încălcarea unui alt articol refertitor la „activităţi de colaborare”, care presupune „realizarea de activităţi de informare în cooperare cu statul agresor.”

Potrivit NewsMaker, Ignatiev trebuie să se prezinte la biroul SBU din Vinniţa în perioada 15-17 ianuarie 2024 pentru a „primi notificare în scris privind suspiciunea de infracţiuni comise”.

Există situaţii întemeriate care îi permit suspectului să nu se prezinte. Potrivit Codului de procedură penală al Ucrainei, motivele includ probleme grave de sănătate, moartea persoanelor dragi sau dacă viaţa acestora este în pericol, călătorii de afaceri pe termen lung, detenţie, pandemii, operaţiuni militare şi dezastre naturale. Dacă suspectul nu se prezintă din cauza unui motiv nejustificat, acesta riscă amendă.

Ucraina poate, în acest caz, să ceară asistenţă juridică din partea Moldovei sau să-l dea pe Ignatiev în urmărire internaţională.

O SITUAŢIE COMPLICATĂ

Moldova are o lege privind asistenţa juridică internaţională. Potrivit acesteia, Moldova poate acorda asistenţă juridică unui alt stat, dacă aceasta este solicitată. Asistenţa juridică poate presupune inclusiv extrădarea.

Un alt instrument pe care îl poate folosi Ucraina este să-l dea Ignatiev în urmărire internaţională. Şi în acest caz este posibilă extrădarea.

Cu toate acestea, autorităţile moldoveneşti nu controlează de facto teritoriul Transnistriei, iar acest lucru poate complica procesul, scrie NewsMaker.

Publicaţia îl citează şi pe fostul vicepremier moldovean pentru reintegrare Alexandru Flenchea care a explicat că Vitali Ignatiev este cetăţean al Ucrainei, iar acţiunile Ucrainei faţă de cetăţenii săi sunt dreptul său suveran. Pe de altă parte, Flenchea a subliniat că „Vitali Ignatiev, cu toate întrebările la adresa lui privitor la ale cui interese le reprezintă – ale localnicilor sau ale curatorilor de la Moscova – este totuşi reprezentantul oficial al Tiraspolului la negocierile cu Chişinăul, iar Moldova a acceptat obligaţia de a rezolva conflictul transnistrean pe cale paşnică, pe calea negocierilor”.

„Potenţial, Chişinăul se poate pomeni într-o situaţie delicată, dar este prea devreme să vorbim despre asta. Din informaţiile oficiale ştim că are statutul de suspect, dar nu există informaţii că este căutat”, a menţionat Flenchea.

Avocata Nicoleta Hriplivîi consideră că autorităţile moldoveneşti trebuie să urmeze exemplul autorităţilor ucrainene, întrucât există şi un cadru legislativ în baza căruia se pot aduce acuzaţii împotriva lui Ignatiev. În acelaşi timp, ea a menţionat că este încă dificilă schiţarea oricăror scenarii ulterioare privind desfăşurarea evenimentelor.

NewsMaker precizează că nu a putut obţine o reacţie de la aşa-zisul Minister de Externe de la Tiraspol. secretarul de presă al instituţiei separatiste nerăspunzând nici la apelurile şi nici la mesajele jurnaliştilor.

CINE ESTE VITALI IGNATIEV

Vitali Ignatiev s-a născut în 1980 în Kotovsk (acum Podolsk), regiunea Odesa. Doi ani mai târziu, familia acestuia s-a mutat la Rîbniţa, unde Ignatiev a absolvit şcoala. În 2002 a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii „Taras Şevcenko” din Tiraspol. În 2012 şi-a susţinut masterul în drept internaţional la Universitatea Naţională „Academia de Drept din Odesa”. Din 2002 lucrează în Ministerul Afacerilor Externe al nerecunoscutei republici transnistrene, iar din 2016 este şef al diplomaţiei de la Tiraspol.

În 2014, când Rusia a anexat Crimeea, Vitali Ignatiev a declarat pentru postul elveţian „Rundschau” că „Rusia şi-a confirmat încă o dată statutul şi autoritatea înaltă ca putere care îi pasă de cetăţenii săi care trăiesc în străinătate şi de compatrioţi”.

După invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, Ignatiev nu a condamnat agresiunea rusă şi a evitat întrebările directe ale jurnaliştilor despre război.

În aprilie 2022, în Transnistria s-au produs o serie de atacuri teroriste. Clădirea aşa-zisului Minister al Securităţii de Stat din republica separatistă a fost atacată cu grenade, iar împuşcături s-au auzit şi în apropierea satului Kolbasna, unde se află depozitele de muniţii rămase din vremea sovietică. Vitali Ignatiev a dat vina pe Ucraina pentru aceste incidente, reaminteşte NewsMaker. „Conform datelor preliminare ale anchetei, urmele duc în Ucraina”, a spus atunci Ignatiev la postul de televiziune Rossia-24.

În iulie 2022, într-un interviu acordat agenţiei ruse de presă RIA, Ignatiev a spus că autorităţile transnistrene intenţionează să obţină independenţa regiunii şi să adere la Rusia.

Pe 25 ianuarie 2023, Ignatiev a vorbit la o masă rotundă organizată de Camera Obştească a Federaţiei Ruse. Acolo el a declarat că „se poartă un război hibrid împotriva Transnistriei cu mâinile statelor vecine”.

Pe 21 februarie 2023, într-un interviu acordat publicaţiei ruse Izvestia, Ignatiev a declarat că „Transnistria nu ameninţă pe nimeni, nici pe Ucraina”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL