Skip to content
Externe

Asaltul asupra clădirii Congresului SUA a generat 430 de mesaje pe secundă pe Twitter

Asaltul asupra Capitol Hill, sediul Congresului SUA, de către partizanii președintelui Donald Trump a generat 23,46 milioane de mesaje pe Twitter, adică în medie 430 de mesaje pe secundă, scrie Le Figaro.

Evenimentul a produs de 2,5 ori mai multe mesaje decât cele publicate în ultimele 24 de ore ale alegerilor prezidențiale americane. Atunci au fost postate pe Twitter de șase ori mai multe mesaje decât la precedentele alegeri prezidențiale din 2016.

Joe Biden a fost validat oficial de Congresul SUA ca președinte al țării după respingerea tuturor obiecțiilor legale depuse de congresmeni republicani. Susținătorii lui Trump luaseră cu asalt, miercuri după amiaza, Capitol Hill în ziua în care Congresul american urma să valideze victoria lui Joe Biden în alegeri. Ședința a fost suspendată din cauza unor scene de neimaginat în Statele Unite, considerată cea mai puternică democrație din lume. Liderii occidentali au denunțat violențele și ceea ce au numit un asalt la adresa democrației. În Washington a fost decretată starea de asediu iar militarii Gărzii Naționale au fost trimiși pentru a restabili ordinea. Ședința Congresului a fost reluată după câteva ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *