Cum a început „Asaltul asupra Justiției”
Asaltul asupra Justiției nu a început cu un film, ci cu un jalon PNRR și cu o promisiune trecută în fața Bruxelles-ului: România trebuie să reducă nota de plată pentru pensiile speciale, inclusiv în magistratură, ca să poată încasa sute de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență. În documentele oficiale, jalonul pentru reforma sistemului de pensii apare ca parte a capitolului „Reforma sistemului public de pensii”, de care depinde și tranșa ce include 231 de milioane de euro legată de pensiile speciale. De aici începe, în fapt, „asaltul asupra Justiției”.:
ACTUALIZARE 19:00
Oamenii s-au strâns, pentru a treia seară, în Bucureşti şi cer independenţa justiţiei, dar şi demisia sau demiterea celor pe care-i consideră vinovaţi.
În principal, scandările o vizează pe şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea: ”Afară, afară, eşti mult prea specială”, ”Justiţie, nu corupţie”, ”Unde-i lege, nu-i Savonea”.
Protestatarii scandează ”Demisia” liu cer, de asemenea demisia actualului ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei.
ACTUALIZARE 18:00
Ionel Laurențiu Beșu, magistratul care apare în documentarul Recorder, a solicitat să renunțe la statutul de judecător. El a depus o cerere la CSM în care solicită să devină procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu.
ACTUALIZARE 17:00 Reuters: Judecătorii şi procurorii români denunţă abuzurile sistemice din justiţie. După ridicarea MCV, ritmul anchetelor anticorupţie a încetinit, iar justiţia a pronunţat câteva achitări la nivel înalt stârnind îngrijorări.
ACTUALIZARE 16:00
Laura Corduţa Kovesi, semnatar al scrisorii de solidaritate cu magistraţii care au avut curajul de a sesiza problemele şi presiunile din sistem
ACTUALIZARE 15:30
Petrișor Peiu (AUR) critică modul în care e folosit scandalul declanșat de documentarul despre justiție, acuzând partidele de la guvernare, magistrați și jurnaliști afiliați că transformă sistemul într-un câmp de luptă pentru putere, în timp ce cetățeanul obișnuit rămâne fără dreptate.
ACTUALIZARE 15:00
Adrian Năstase, ironic, despre problemele din Justiție: „Sugerez consultarea doamnei Monica Macovei”, spune fostul premier pe blogul personal.
ACTUALIZARE 14:30
Vicepreședintele CNA reacționează după ce președinta Curții de Apel București a criticat difuzarea documentarului Recorder la TVR: „O tentativă de intimidare a presei”.
ACTUALIZARE 13:55
Peste 12.000 de persoane au semnat o petiție Declic care cere demiterea lui Cătălin Predoiu din funcțiile de vicepremier și ministru de Interne.
ACTUALIZARE 13:35
Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, a reacționat vineri în scandalul din justiție, într-o declarație pentru G4Media.
ACTUALIZARE 13:30
Fosta procuroare DNA Claudia Roșu:
„Fiind un procuror cu vechime și independent pe bune, m-am “sustras” controlului serviciilor, scoțând la iveală dosare cu inculpați de mare interes, ce să vezi, fără ca cei de mai sus să afle decât atunci când era prea târziu să mă fenteze. Nu știu sigur, dar înclin să cred ca s-au mai rezolvat unele “pe culoare”. Da, târziu am realizat ca acestea exista.Mi-am ridicat în cap conducerea serviciilor, dar am pus cărțile pe masa la timpul potrivit, contracarând nu mai zic ce. Am învățat să fiu cu ochii-n paispe, pentru a mă feri de făcături. M-a cercetat ANI opt ani de pomană.Am pus și în scris unele aspecte constatate, adresate șefilor ierarhici și altor structuri.Dar public nu, aveam niște obligații statutare și nici avertizor de integritate nu eram.Toți cei interesați m-au făcut în fața oamenilor să par un procuror “controversat”Pentru unii am devenit din deșteaptă proasta, pentru alții din proasta deșteaptă. După interesul de moment al fiecăruia”
ACTUALIZARE 13:20
Alin Ene, membru CSM, despre reportajul Recorder: ”piesa finală a unei campanii bine coregrafiate (…) Este preluare prin destabilizare”.
ACTUALIZARE 13:00
Sorina Marinaş, judecătoare la secţia penală de la Curtea de Apel Craiova, a declarat joi seară că este sigură de faptul că urmează „repercusiuni” ale Inspecţiei Judiciare împotriva magistraţilor „care au îndrăznit” să vorbească despre problemele din justiţie.
ACTUALIZARE 12:38
Premierul Ilie Bolojan a comentat dezvăluirile jurnaliștilor de la Recorder. Premierul cere verificări, iar acolo une e posibil să fie făcute corecturi legislative.
„Sunt două zone care țin de statul român. În acești ani și-au scăzut încrederea în rândul cetățenilor români. Zona politică și de justiție.
În toate sondajele se vede încrederea scăzută în lumea politică, actul de justiție, nu e bine.
Lungirea unor procese, prescripția, soluții contradictorii în instanțe diferite nu au cum să crească încrederea cetățenilor noștri. Nici ce a fost zilele astea nu are cum să crească încrederea.
Ai nevoie de legi bune, trebuie văzut ce prevederi legale nu generează o bună funcționare. Reglementarea și legea sunt un instrument, dar oamenii care pun în practică – depinde de ei cum se pun în practică. (…)
E nevoie de legi bune și oameni de bună credință. Cei care au în responsabilitate din sistem căruia lumea politică i-a delegat să-și facă datoria. Lucrurile par grave, să fie verificate, să vedem ce probleme sunt.
E nevoie de o analiză a legislației. (…)
Am făcut un grup de lucru să vedem ce avem de făcut, să vorbim cu asociațiile de magistrați, astfel încât dacă sunt propuneri să fie îmbunătățită legislația”, a spus Bolojan.
ACTUALIZARE 12:00
Judecătoarea Adriana Stoicescu reacționează la documentarul Recorder privind justiția din România. Stoicescu acuză că prin dezvăluiri se fac jocuri de culise ca unii oameni să fie mutați din funcții.
ACTUALIZARE 11:38
Raportul întocmit de judecătorul-raportor Elena-Simina Tănăsescu în dosarul privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra noii legi a pensiilor de serviciu ale magistraților a fost publicat pe platforma presshub.ro. Documentul, destinat exclusiv deliberării interne a Curții Constituționale, nu poate fi comunicat publicului înainte de decizia oficială, iar scurgerea lui generează o situație fără precedent și cu potențial penal, având în vedere caracterul strict confidențial al procedurilor, potrivit știripesurse.ro
CCR a dezbătut pe 10 decembrie sesizarea ÎCCJ, formulată împotriva celei de-a doua variante a legii pensiilor de serviciu adoptate de Guvernul Bolojan prin angajarea răspunderii în Parlament. Prima variantă fusese respinsă în octombrie ca neconstituțională din motive extrinseci, Curtea constatând atunci lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii. De data aceasta, judecătorii constituționali au analizat un text aproape identic, însă completat cu avizul CSM, ceea ce a readus în discuție multiple critici intrinseci privind independența justiției, calitatea legii și respectarea deciziilor anterioare ale CCR.
Deși dezbaterile s-au desfășurat pe 10 decembrie, Curtea a amânat pronunțarea pentru duminică, 28 decembrie, o dată neobișnuită, fixată în preajma sărbătorilor de iarnă. Potrivit unor surse din interiorul Curții, este foarte probabil ca decizia finală să fie de respingere a sesizării ÎCCJ, în ciuda numărului mare de motive de neconstituționalitate invocate în doctrină și susținute de propria jurisprudență a Curții. Surse din mediul judiciar afirmă că asupra unor judecători s-ar exercita presiuni politice puternice, iar judecătoarea Mihaela Ciochină, considerată decisivă în balanța de voturi la decizia din octombrie, ar fi înclinat de această dată spre tabăra care dorește respingerea sesizării.
ACTUALIZARE 11:00
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea de verificări în legătură cu materialul difuzat de Recorder, informează CSM.
„Faţă de aspectele semnalate public în mass media, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu materialul de presă difuzat de Recorder”, anunță CSM.
ACTUALIZARE 10:00
Ministrul Justiţiei a făcut precizări în urma ”evoluţiilor publice” privind documentarul Recorder şi recenta scrisoare a unui număr semnificativ de magistraţi, de solidarizare cu colegii care au participat la documentar.
”Este inacceptabilă orice formă de persecuţie a unei persoane pentru că ar sesiza aspecte care, în opinia sa, constituie disfuncţionalităţi sau abuzuri în sistemul în care activează. Astfel de sesizări trebuie verificate şi clarificate, nu reprimate. Susţin necesitatea clarificării tuturor aspectelor învederate în documentarul respectiv de către magistraţi, putând fi confirmate sau infirmate factual”, a arătat Radu Marinescu.
El a adăugat că, în calitate de ministru şi membru al CSM va acţiona, ”cu respectarea legii şi a independenţei justiţiei, pentru a clarifica aceste acuzaţii aduse în documentar”.
”Diversitatea de opinii şi convingeri privind politicile profesionale, manageriale, de personal, criteriile de promovare, selecţie, pregătire profesională, cadrul legislativ ce reglementează statutul şi organizarea etc există şi este firească în magistratură, mai ales în contextul în care aceasta are o componentă electivă, în desemnarea CSM şi competitivă în ocuparea unor funcţii de conducere. Aceste situaţii au născut şi nasc divergenţe de opinie şi controverse, conturarea de majorităţi şi minorităţi de opinie, dar, sub nicio formă, nu trebuie să conducă la abordări revanşarde, punitive sau opresive ale celor care gândesc altfel”, a subliniat Marinescu.
–––––––
Guvernul condus de Ilie Bolojan a pus pe masă succesiv două legi pentru pensiile magistraților, ambele prin asumarea răspunderii. Prima a fost respinsă „în ansamblu” de Curtea Constituțională pe motive procedurale, pentru că Executivul nu a așteptat termenul legal pentru avizul CSM. A doua este acum blocată între un nou atac al Înaltei Curți și o decizie a CCR amânată pentru 28 decembrie 2025, exact când Comisia Europeană evaluează îndeplinirea jalonului.
Pe acest fundal, o investigație video despre modul în care funcționează justiția la vârf și despre rețelele de influență din marile instanțe a scos la suprafață, pentru publicul larg, tensiuni care fierbeau de ani de zile în interiorul sistemului. De aici încolo, scandalul nu mai e doar despre „pensiile speciale”, ci despre credibilitatea Justiției într-un moment în care CCR, CSM, ÎCCJ, Guvernul și Președinția se află sub presiune simultană.
PS News urmărește, în format LIVE, cum evoluează Asaltul asupra Justiției: ce decide CCR, cum joacă Guvernul și partidele, cum reacționează magistrații și ce semnal vine de la Bruxelles.
PNRR și jalonul pensiilor speciale
România și-a asumat prin PNRR reformarea sistemului de pensii, inclusiv reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale. Jalonul legat de pensiile de serviciu vizează, printre altele, recalibrarea regimului privilegiat al magistraților, astfel încât impactul bugetar să fie sustenabil și sistemul să se armonizeze cu regulile generale.
Miza financiară este clară: fără lege în vigoare, jalonul riscă să fie considerat neîndeplinit, iar tranșa de bani aferentă să fie blocată. Dincolo de cifre, miza politică este și mai mare: capacitatea statului român de a livra, la timp, reformele pe care și le-a asumat singur.
Prima lege și decizia CCR „în ansamblu”
Prima încercare a Guvernului Bolojan de a reforma pensiile magistraților a fost respinsă, „în ansamblu”, de CCR. Motivul principal: procedura. Executivul nu a respectat termenul de 30 de zile pentru avizul CSM înainte de asumarea răspunderii în Parlament.
Mesajul Curții a fost dublu:
- tehnic – regulile procedurale contează;
- politic – Guvernul nu poate forța o reformă sensibilă (pensiile magistraților) ignorând rolul CSM.
A doua lege – reformă sau cosmetizare?
La început de decembrie, Guvernul revine cu o a doua lege, tot prin asumarea răspunderii:
- vârsta de pensionare urcă gradual până la 65 de ani;
- vechimea totală necesară pentru pensia de serviciu ajunge la 35 de ani;
- arhitectura este gândită să apropie, în timp, pensia de magistrat de regulile generale din sistemul public.
CSM dă aviz negativ, o parte importantă din corpul magistraților denunță afectarea statutului și a independenței, iar Înalta Curte atacă din nou legea la CCR. Rezultatul: o reformă care, în plan politic, e prezentată drept „curajoasă”, dar care, în plan juridic, rămâne suspendată între contestări succesive.
CCR amână decizia – ce riscă România
Curtea Constituțională amână decizia pe a doua lege pentru data de 28 decembrie 2025. Dincolo de motivările care vor apărea în documentele oficiale, percepția publică este clară: CCR alege să decidă în ultimul moment, sub presiunea cumulată a PNRR, a coaliției de guvernare și a sistemului judiciar.
Scenariile sunt două:
- dacă legea trece, Guvernul bifează jalonul, dar rămâne cu un corp de magistrați ostil și cu tensiuni majore în sistem;
- dacă legea pică, România poate pierde bani, iar tema „privilegiilor din Justiție” va exploda în plină criză politică.
Ce s-a întâmplat ieri, 11 decembrie 2025
Conferință fără precedent la Curtea de Apel București
Curtea de Apel București organizează o conferință de presă extraordinară, transmisă integral, ca reacție la dezvăluirile recente despre modul de funcționare al justiției. Conducerea instanței respinge acuzațiile, vorbește despre „generalizări periculoase” și avertizează că se riscă decredibilizarea întregului sistem. Este pentru prima dată când o instanță de acest nivel iese în fața camerelor pentru a-și apăra imaginea într-o criză de acest tip.
„Momentul Moroșanu” – ruptura din interior
În aceeași conferință, judecătoarea Raluca Moroșanu rupe linia defensivă și spune explicit că afirmațiile judecătorului Laurențiu Beșu despre problemele grave de la Curtea de Apel București sunt reale. Dintr-un exercițiu de comunicare controlată, conferința se transformă într-un moment de ruptură internă: sistemul confirmă, din interior, gravitatea acuzațiilor.
Fraza de pe microfon: „M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc”
Camerele surprind, în pauza conferinței, o replică: „M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc”, interpretată public ca referire la președinta ÎCCJ, Lia Savonea. Fără să avem confirmări oficiale, momentul este suficient pentru a alimenta percepția de coordonare între vârful Curții de Apel și șefa Înaltei Curți în gestionarea crizei.
Magistrații care spun „Tăcerea nu este o opțiune”
Aproape 180 de magistrați semnează o scrisoare publică de susținere pentru judecătorii Moroșanu și Beșu, sub mesajul „Tăcerea nu este o opțiune”. Ei vorbesc despre probleme grave de integritate în sistemul de justiție și cer protejarea celor care au curaj să le expună. Pentru prima dată după mult timp, o parte consistentă din corpul magistraților se poziționează explicit împotriva rețelelor de putere de la vârf.
Ministrul Justiției mută responsabilitatea în interior
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, comentează criza și transmite un mesaj clar: „responsabilitatea se însoțește cu statutul de independență”. El amintește că magistrații își aleg CSM, că își organizează sistemul de autoreglementare și că soluțiile trebuie căutate „în interiorul acestui sistem care își clamează independența”. Este, de fapt, o repoziționare a Ministerului: politicul încearcă să nu mai fie țap ispășitor pentru toate eșecurile din Justiție.
Strada intră în joc – proteste pentru o justiție independentă
Protestele pentru o „justiție independentă” se mută în Piața Victoriei și continuă în alte orașe, cu mesaje de solidaritate pentru judecătorii Moroșanu și Beșu și lozinci dure la adresa conducerii ÎCCJ. Este a doua zi consecutivă de manifestații în fața instituțiilor din Justiție, pe fondul scandalului privind „justiția capturată”.
Apelul lui Nicușor Dan către magistrați
Președintele Nicușor Dan anunță că invită la Palatul Cotroceni toți magistrații care vor să semnaleze probleme de integritate în sistem, într-o discuție „fără limită de timp”. Întâlnirea este anunțată pentru 22 decembrie, cu înscrieri până pe 18 decembrie. Mesajul este dublu: Cotroceniul legitimează public nemulțumirea magistraților reformiști și pune presiune suplimentară pe CSM și ÎCCJ să renunțe la reflexul de autoprotecție totală.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Vom continua să actualizăm acest LIVE de fiecare dată când apar decizii noi la CCR, poziții ale CSM sau reacții de la Bruxelles. Dacă vrei să urmărești în timp real cum se rescrie raportul de putere dintre politicieni și Justiție, urmărește-ne pe Facebook, YouTube , X , Instagram și Telegram. Urmează zile decisive pentru jalonul PNRR, pentru pensiile magistraților și pentru încrederea în instituțiile statului.
Abonează-te la canalul YouTube PSNews România pentru analize video zilnice și citește ultimele Analize PS News pe Dosar Special
Conținut asisat de AI. Revizuit și validat editorial de Radu Cojocaru/PSNews.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News











