Skip to content
Opinii & Analize

Asaltul corupților asupra statului. Cum negociază partidele în genunchi cu penalii sancționați de justiție

Pe furiș și pe muțește edili corupți săltați la un moment dat de către DNA își fac loc din nou spre scaunul puterii. Profitând de o campanie fadă, cu reglementari ce nu permit o promovare mai agresivă a unor fețe noi în politică și pe fondul lipsei de soluții a partidelor politice, penalii politicii din marile orașe ale României se infiltrează fără rușine pentru a ajunge din nou la butoanele puterii. Astfel s-a umplut țara de primari penali care candidează din nou, iar acolo unde justiția nu i-a lăsat, au îngenuncheat partidele politice și și-au pus candidați marionetă numai buni de păpușat. În timpul acesta, partidele mari, lansatoare de decaloguri și reglementări de integritate, șiroiesc de flegmele pe care penalii le aruncă pe fața lor democratică.

Atunci când postăm pe rețele de socializare văicăreli despre sistemul ticăloșit, când ne plângem că ne este furată țara, când ne punem lumânări drept poze de profil, dar ne gândim să punem ștampila asupra pe care procurorii l-au dovedit a fi hoț și ticălos, să facem un exercițiu de memorie asupra realității imediate. Deși e plină țara de candidați penali precum Stavarache la Bacău, Dorin Florea la Mureș sau Gutău de la Vâlcea, susținuți direct sau indirect, am ales doar trei cazuri relevante pentru grozăvia care tocmai ar putea să se producă, în mod direct și democratic, pe 5 iunie.

" "
" "

Marian Vanghelie – candidatul care convine…tuturor

În calitate de primar al Sectorului 5, vedeta Bucureștiului, Marian Vanghelie, a fost trimis în instanţă, după o perioadă de arest preventiv, pentru o mită de 30 de milioane de euro şi o pagubă adusă Sectorului 5 de 60 de milioane de euro. Nu este de neglijat faptul că Vanghelie dădea contracte cu 40 la sută mai scumpe către firmele sale de casă. El este acuzat de un pomelnic de infracţiuni: 9 acuzaţii de luare de mită, 9 de abuz in serviciu şi 7 de spălare de bani, în total 25 de capete de acuzare.

Și cu toate acestea ,Vanghelie și-a depus candidatura fără rușine și fără remușcări, pentru un nou mandat. Deși s-ar putea crede că este o acțiune de frondă individuală împotriva sistemului, Vanghelie convine și este susținut de către liberalii bucuroși că în felul acesta PSD împarte voturile cu tenacele primar care este. Nici pentru o parte din pesediști, candidatura lui Vanghelie nu este chiar condamnabilă, pentru că polițele politice sunt plătite mai aprig în acest fel.

Cătălin Cherecheș – primarul mafiot, umbrelă pentru partidele mici

„Cum ar fi dacă ţi-ai vedea copilul în scaun cu rotile?“.
“…n-am principii din ăstea …io un singur principiu am, mai exact. Cea mai ieftină soluţie este moartea. Cea mai ieftină”.

Nu sunt replici din vreun film mafiot, ci stenograme din rechizitoriul primarului din Baia Mare și argumentele procurorilor pentru încarcerarea acestuia. Toată acțiunea procurorilor este aruncată în derizoriu atunci când primarul Cherecheș consideră că este întemeiată opțiunea sa, chiar și din spatele gratiilor, de a candida pentru un nou mandat.

Șocant nu este doar tupeul acestuia, cât lipsa de verticalitate a partidelor reunite sub umbrela Coaliția pentru Baia Mare, respectiv PNȚCD, UNPR, PSRo și Forumul Democrat al Germanilor din România, care nu s-au dezis nici un moment de cel primarul săltat de procurori. Mai mult Baia Mare este împânzită de afișe care promovează candidatura primarului încarcerat lipite de activele de partid.

Piedone garantează primarul liberalilor

Conform rechizitoriului procurorilor, fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone a favorizat producerea tragediei din Colectiv.

“(…) rezultatul socialmente periculos, care a căpătat proporțiile unui dezastru, s-a produs si datorita nerespectării atribuțiilor de serviciu, prin încălcarea unui cumul de dispoziții legale. (…). Sub același aspect s-a arătat ca modul defectuos in care funcționarii Primăriei sector 4 si-au exercitat atribuțiile de serviciu a făcut posibila urmarea, deoarece, daca si-ar fi îndeplinit in mod corect atribuțiile de serviciu, clubul Colectiv nu ar fi avut autorizație de funcționare in lipsa masurilor necesare pentru prevenirea incendiilor”, se mai menționează in rechizitoriul DNA.
„Distinct de semnificaţia cu caracter general a abuzului în serviciu, trebuie avute în vedere aspectele concrete rezultate din comiterea faptei, respectiv:
– indiferenţa profesională şi superficialitatea îndeplinirii atribuţiilor pusă în evidenţă de emiterea unor autorizaţii de funcţionare pentru SC COLECTIV SRL fără un minim efort de verificare a documentelor depuse la dosar;
– alterarea încrederii în posibilitatea autorităţilor administraţiei publice de a oferi cetăţenilor garanţia că pot să-şi ducă viaţa în legalitate, demnitate şi că au libertatea de a alege locaţiile, fără teama că protecţia vieţilor omeneşti şi bunurilor materiale ar putea fi în primejdie;
– dispreţul manifestat faţă de garantarea dreptului constituţional la viaţă”, se arată în referatul DNA.

Este forma de încadrare pentru infracțiunile de care se fac responsabili cei care au facut 64 de victime în urma incendiului. Artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi au murit în cea mai mare tragedie din România post-decembristă, una dintre cauzele care a făcut-o posibilă fiind maniera în care primarul Piedone și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu. Scos în cătușe de către procurori, este reabilitat acum de tânărul primar al Capitalei. Este inexplicabil gestul unui om tânăr, politician de viitor, cu un trecut aparent nepătat politic de a pica în capcana verosului Piedone și uită că după Colectiv strada a strigat “Corupția ucide” și „Jos Piedone” ! În momentul defilării braț la braț cu Piedone, Sava își pune anatema pe cariera politică și cel mai probabil închide cariera scurtă de edil.

Iată ce spunea Alina Gorghiu pe 9 martie 2016 și ignorat acum de către Răzvan Sava: “Unul dintre mesajele importante pe care electoratul ni le-a transmis în 16 noiembrie este cel al schimbării reale în politica românească. Astăzi, am discutat cu colegii din echipa care coordonează procesul de fuziune despre necesitatea introducerii în statutul PNL a unor noi criterii de integritate, cât mai clare. (…) Avem nevoie de aceste clarificări pentru ca angajamentul PNL în favoarea integrității și a statului de drept să nu mai poată fi, vreodată, decredibilizat”.

Privind cele de mai sus, dar având în minte și multe alte cazuri, nu putem să nu ne întrebăm de ce stau partidele politice în genunchi în fața penalilor ? Cât de mare este disperarea și foamea de voturi pentru a reconsidera, susține direct și indirect, gira și sprijini candidaturile unor indivizi care ar trebui să își clarifice problemele legale și morale. Pentru că, deși nu trebuie să uităm că sentința judecătorului este cea care consfințește vinovăția, pentru un om politic trimiterea în judecată ar trebui să țină loc de bun simț și să dea semnalul retragerii din viața publică.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *