Skip to content
Politică

ASE le permite infractorilor să predea lecții. Andrei Hrebenciuc revine la catedră

Academia de Studii Economice (ASE) reprezintă un paradox al zilelor noastre, după ce penitenciarele au lansat sute de scriitori în literatura română. În noul an universitar, infractorul Andrei Hrebenciuc, care și-a recunoscut faptele în fața procurorilor, le va preda studenților de la ASE.

În octombrie 2014, când a fost arestat preventiv, Andrei Hrebenciuc a fost suspendat din funcția de lector la ASE, însă a revenit în acest an universitar la catedră și predă la Facultatea Economie Teoretică li Aplicată din cadrul ASE.

Rectorul ASE, Pavel Nastase, a recunoscut că acest lucru reprezintă o pată de imagine pentru ASE, dar procedura este legală.

„Noi am procedat legal. Daca dumneavoastra aveti motive ca este ilegal, ni le dati in scris. Evident ca este o pata pe imaginea ASE ca se intampla astfel de lucruri, faptul ca el e in aceasta situatie, si noi nu vom tolera astfel de lucruri. Noi am luat in primul rand legislatia actuala, pentru ca regulamentele trebuie sa fie in concordanta cu legislatia”, a spus rectorul ASE.

Pe 12 octombrie 2015, Andrei si Viorel Hrebenciuc au recunoscut in fata instantei faptele pentru care au fost pusi sub acuzatie de procurorii DNA. Andrei Hrebenciuc a sustinut urmatoarele: „Recunosc ca am fost complice la infractiunea de trafic de influenta prin punerea la dispozitie a firmei. Asta era si o metoda de spalare de bani. Regret ca l-am sprijinit pe tatal meu. (…) Acesta a fost un accident in viata mea. Sunt lector universitar si am fost invitat la Stanford University unde am cunoscut laureati ai premiului Nobel. Imi asum consecintele faptelor mele si nu vreau sa fiu considerat o victima a tatalui meu. Imi asum consecintele. Recunosc toate infractiunile”, informează hotnews.ro.

Dar ASE pare a fi locul în care infractorii se întâlnesc adesea pentru a preda lecții, căci în cadrul instituției predau alți doi profesori condamnați definitiv la închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului în dosarul Rompetrol. Este vorba despre Gabriela Anghelache si Paul Miclaus.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *