Skip to content
" "
Politică

ASF a intrat pe fir: tranzacțiile neobișnuit de mari pe Romgaz și OMV Petrom, luate la puricat

Reporter NTV
" "

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a intrat pe fir după volatilitatea tranzacțiilor de joia trecută când prețul acțiunilor companiilor Romgaz și OMV Petrom au scăzut cu circa 5% fiecare, iar valoarea tranzacțiilor pe aceste companii a fost mare, au declarat, pentru HotNews.ro, surse din instituție.

„Vă dați seama că verificăm. La astfel de variații, din momentul în care s-au facut tranzacțiile, sistemul începe să lucreze„, au spus acestea.

În cursul zilei de miercuri, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat un Proiect de Hotărâre prin care a propus plafonarea prețului gazelor naturale din producţia internă la producători până la data de 30 iunie 2021, la 55 lei/Mwh. Această măsură ar fi afectat două companii: OMV Petrom și Romgaz.

În următoarea zi, prețul acțiunilor Romgaz și OMV Petrom au scăzut cu 5,03%, respectiv 4,64%. Ce a atras atenția, însă, este faptul că pe Romgaz s-au cumpărat masiv acțiuni. Valoarea tranzacțiilor a depășit 42,7 milioane lei, fiind și o tranzacție Deal de 1,22 milioane lei, adică în afara pieței. În cazul OMV Petrom, valoarea tranzacțiilor a fost de 5,7 milioane lei.

În această vară, tranzacțiile cu acțiuni pe piața românească de capital s-au situat, în medie, între 10 milioane lei și 25 milioane lei pe zi, cu anumite excepții, cand a mai depășit 30 milioane lei. Joi, însă, cu excepția celor 42,7 milioane lei de la Romgaz, valoarea totală a fost de 19,7 milioane lei.

În următoare zi, vineri, Ministerul Finanțelor Publice a scos de pe site-ul propriu proiectul de hotărâre, iar ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat la Constanța că se va discuta despre acest subiect “când cu toții vom fi pregătiți”, deși cu o zi înainte a spus că este o măsură comunistă „până la un anumit punct, dar necesară”.

Din acel moment, prețul acțiunilor celor două companii a crescut, Romgaz închizând cu un plus de 2,98%, iar OMV Petrom cu 2,27%. În cursul zilei de vineri au mai existat creșteri și de 5%.

În această dimineață, acțiunile Romgaz urcau cu 1,77%, iar ale celeilalte companii cu 1,43%.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *