Skip to content
Economie Societate

ASF explică cum va fi aplicat statutul de piață emergentă al BVB

profit.ro

Statutul de piață emergentă al BVB reprezintă un pas important pentru dezvoltarea economică a României, iar datorită noului statut, Bursa de la București va avea un suflu nou și vom vedea noi investitori și emitenți de calibru, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Leonardo Badea. “Este o veste extraordinară pentru economia României. ASF a sprijinit constant, prin ridicarea barierelor legislative și prin scăderea costurilor, Bursa de Valori și piața de capital din România.  Sunt convins că datorită noului statut, Bursa de la București va avea un suflu nou și vom vedea noi investitori și emitenți de calibru”, a declarat președintele ASF, potrivit profit.ro.

Noul statut al BVB arată că piața de capital din România se înscrie pe culoarele fluxurilor de capital către țările emergente. Aplicarea acestei decizii de către FTSE este graduală, cu trei mari repere temporale: Astfel, la 31 decembrie 2019 are loc reconfigurarea indicativă a structurii pentru nouă indici dezvoltați de FTSE, prin preluarea datelor de tranzacționare pentru primii trei emitenți din România (Romgaz, Banca Transilvania și BRD- Group SG). La 30 iunie 2020 are loc preluarea datelor exacte privind coeficienții alocații celor 3 emitenți pentru introducerea în familia de indici FTSE și în septembrie 2020, după a treia zi de vineri, are loc intrarea efectivă a emitenților din România în indicii FTSE. ASF precizează că urmărește cu maxim interes și cu angajament ferm deciziile care urmează că fie luate în luna iunie a anului 2020 de către MSCI, agenție de clasificare a piețelor de capital, privind încadrarea Bursei de la București în aceeași categorie a piețelor emergente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *