Problema invadării habitatelor urşilor este falsă, susţine Asociaţia Forestierilor din România

Ursul
Sursa foto: Pixabay

Viaţa românilor din comunităţile locale, şi nu numai, este prioritară oricăror interese, păreri eco-fanatice sau politici europene care nu au un suport ştiinţific, iar problema invadării habitatelor urşilor este una falsă, atrage atenţia Asociaţia Forestierilor din România (ASFOR), într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.

„În contextul numărului tot mai mare de victime, luarea unor măsuri care să readucă liniştea şi echilibrul în pădurile României şi, în acelaşi timp, să redea ursului statutul său legendar de ‘rege al pădurilor’ şi nu de gunoier şi criminal ţine de normalitate (…) Răul a fost făcut, situaţia trebuie îndreptată, însă din această situaţie trebuie să învăţăm cât mai mult, în special cu privire la modul în care anumite soluţii miraculoase ne sunt prezentate şi ni se solicită susţinerea. O astfel de soluţie miraculoasă a transformat ursul, din animal falnic, rege al pădurilor, în gunoier şi criminal. Faptul că ursul nu mai este vânat, nu se mai teme de om, nu mai percepe omul ca pe un pericol, ci ca pe o sursă de asigurare a hranei, caută omul pentru că a învăţat repede că unde este om este şi mâncare a dus automat la un conflict om-urs, dar nu pentru că omul caută ursul, ci viceversa (…) Viaţa angajaţilor noştri, a românilor din comunităţile locale, şi nu numai, este prioritară oricăror interese, păreri eco-fanatice sau politici europene care nu au un suport ştiinţific”, susţine preşedintele ASFOR, Ciprian Muscă, în comunicatul citat.

În viziunea specialistului, problema invadării habitatelor este una falsă, în condiţiile în care din România au emigrat circa 5 milioane de români. În situaţia în care „numărul animalelor domestice pe munţi a scăzut, satele sunt pustii, cum se poate spune că habitatul a scăzut, când este clar că a crescut?”.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: