Asigurătorii de locuințe din România vor putea să acorde despăgubiri mult mai repede în cazul unui dezastru natural, cum ar fi inundațiile, cutremurele sau alunecările de teren.
PAID, agenția de asigurare împotriva fenomenelor naturale, a lansat o aplicație prin care păgubiții pot să facă singuri constatarea unei daune.
Oamenii trebuie să își facă un cont în aplicație, apoi să dea detalii despre paguba produsă și să încarce imagini cu locuința. Sistemul va genera automat suma cu care asiguratul va fi despăgubit.
Cosmin Tudor, director general adjunct PAID: „În momentul în care ai o daună ai varianta să anunți fie pe canale digitale folosind site-urile asiguratorilor care au emis polița sau site-ul Paid, fie pe canale obișnuite, prin telefon, în call centere. În momentul în care anunți dauna spui ceea ce ai văzut tu, client păgubit cu ochiul liber. În momentul ăla există două variante. Fie dosarul este calificat pentru auto constatare fie se trimite un constatator specialist”.
În cazul în care asiguratorul spune că puteți să faceți singuri constatarea, veți primi indrumări pentru descărcarea aplicației.
Nicoleta Radu, director general PAID: „Asiguratul va trimite câteva fotografii inclusiv detalii despre daună. Odată ce datele sunt introduse în aplicație, aplicația va calcula automat devizul de calcul în cazul în care asiguratul este de acord va primii imediat despăgubirea”.
Sorin Mititelu, vicepreședintele ASF: „Asigurarea, în general, este o metodă de a te proteja. A nu avea asigurare te costă mai mult decât a o avea”.
Din păcate, din cele 9,7 milioane de case și apartamente, câte sunt în total în țara noastră, conform Institutului Național de Statistică, doar 22% sunt protejate împotriva unui dezastru natural. O polita obligatorie pentru locuințele de tip A costa 130 de lei – adică pentru cele construite din materiale rezistente, cum ar fi betonul. Iar pentru cele tip B veti plati 50 de lei.
Valoarea despăgubirilor poate fi de cel mult 100.000 de lei în cazul locuințelor din beton armat, metal, lemn ori cărămidă arsă. Și de 50.000 de lei în cazul celor din materiale mai puțin rezistente – cărămida nearsă ori chirpici, de exemplu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News