Exodul medicilor români în spitalele și clinicile din străinătate pare de neoprit. Dorința acestora de a pleca la mai bine nu este însă de judecat, căci statele din afară le oferă ceea ce sistemul de la noi nu va reuși, probabil, multă vreme de acum încolo: salarii decente și condiții de muncă de secol XI. Iar ei, odată ajunși în țările „adoptive” dau tot ce au mai bun. Este și povestea Ștefaniei Rotaru, o asistentă medicală care lucrează într-un azil de bătrâni în localitatea Stavenhagen, Germania. Tânăra a reușit ceea ce în România i-ar fi fost, cel mai probabil, imposibil: să fie apreciată și respectată nu numai de colegii de la locul de muncă, ci și de întreaga comunitate.
După numai patru ani de activitate, Stefania vorbește fluent limba germană și este apreciată atât de pacienți, cât și de colegii săi, relatează site-ul german nordkurier.de.
„La început, toți trebuiau să vorbească foarte încet cu noi, ca să putem înțelege”, a povestit tânăra. Însă, cu timpul, cu toții au reușit să depășească aceste obstacole: „S-au descurcat minunat”, a declarat Bettina Jakobeit, directoarea instituției.
Originară din nordul României, Ștefania a absolvit o școală de asistente medicale, dar nu a găsit un loc de muncă în domeniu, pentru că „nu există multe aziluri la noi acasă”, a explicat ea. Este motivul pentru care împreună cu prietenul său, Radu, a emigrat în Germania.
Asta, după ce au apelat la o firmă de recrutare, care s-a ocupat de toate aspectele birocratice și logistice: „Am făcut un curs de germană, iar apoi ei s-au ocupat de documente, transport, chirie – totul era gata. Noi doar trebuia să venim și să muncim”. Diploma sa de asistentă a fost recunoscută imediat în Germania.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News