Propunerea ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Atillo, de desființare a funcției de viceprimar în localitățile cu sub 1500 de locuitori este contestată cu vehemență de Asociația Comunelor din România. Daca propunerea va fi acceptată, conducerea ACoR avertizează că o va acționa în instanță. Contestatarii cer guvernaților să taie din aparatul administrativ central, nu de la comunitățile mici.
Președintele Asociației Comunelor din România, Emil Drăghici, susține că desființarea funcției de viceprimar în unitățile administrativ-teritoriale (UAT) care au sub 1.500 de locuitori este de neacceptat.
Așteaptă să vadă actul normativ pentru că „nu e vorba de numărul locuitorilor, ci de suprafață. Da, e unitate administrativ-teritorială, nu este unitate administrativ locativă. În Franța avem 7 comune fără nici un locuitor”, a declarat liderul ACoR, Emil Drăghici.
Vicepreședintele Asociației Comunelor din România, Mariana Gâju, dă ca exemplu comuna Grădina din județul Constanța, care are patru sate întinse pe 15.000 de hectare. E nevoie de viceprimar, susține ea.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News