Asociația lui Ștefan Godei contestă în instanță controalele efectuate la azilele groazei

Stefan Godei
Sursa foto: Inquam / George Calin

DNA a comunicat, pe 2 august, că a început urmărirea penală pentru complicitatea la abuz în serviciu în ceea ce îl privește pe Ștefan Godei, patronul azilelor groazei din Voluntari și Afumați. Comunicatul a venit după ce Godei a fost audiat într-o cauză în care doi inspectori din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov sunt anchetați pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.

Ștefan Godei este arestat preventiv din data de 5 iulie 2023

Potivit DNA, cei doi inspectori ar fi transmis către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități un raport favorabil în condițiile în care centrul respectiv nu îndeplinea cerințele minime de funcționare, prevăzute de lege. În cauză, se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Ștefan Godei se află în arest preventiv din data de 5 iulie, alături de alte cinci persoane acuzate pentru trafic de persoane și grup infracțional organizat în dosarul azilelor groazei. Pe 27 iulie, Curtea de Apel București a decis prelungirea cu încă 30 de zile a perioadei de arest preventiv pentru Ștefan Godei.

Ștefan Godei conducea Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, prin care își derulau activitatea două centre pentru persoane vulnerabile, în Voluntari și Afumați. La sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august, adică într-o perioadă în care Godei se afla în arest preventiv, iar centrele erau închise de autorități, asociația sa a dat în judecată instituții care au efectuat controale la centre.

Primul dosar a fost înregistrat la Judecătoria Buftea, pe 28 iulie 2023, conform informațiilor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată. Obiectul dosarului este „plângere contravenţională ANPC NR. 1156332/06.07.2023”, petent figurează Asociația „Sf. Gabriel cel Viteaz”, iar intimat este Autoritatea Naţională pentru Protecţia consumatorilor – Comisariatul pentru protecţia consumatorilor sector 2.

ANPC a controlat azilele groazei pe 4 iulie

Al doilea dosar a fost înregistrat tot la Judecătoria Buftea, tot pe 28 iulie 2023, obiectul acestuia fiind „plângere contravenţională ANPC NR. 1154962/10.07.2023”. Asociația lui Ștefan Godei este petent, iar ca intimat figurează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Ilfov.

În fine, al treilea dosar, înregistrat pe 3 august 2023, la Judecătoria Buftea, are același obiect, „plângere contravenţională ANPC 1154962/10.07.2023”. La fel, Asociația „Sf. Gabriel cel Viteaz” este petent, iar Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor-Ilfov este intimat. Pentru nici unul din cele trei dosare nu a fost stabilit primul termen, conform datelor consultate de FANATIK pe portal.just.ro.

Practic, asociația lui Ștefan Godei contestă în instanță procesele verbale de contravenție întocmite de ANPC pe 6 și 10 iulie 2023, realizate după controalele efectuate în date de 4 iulie, cu o zi înainte ca Godei să fie arestat preventiv. Echipe mixte ale ANPC şi Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au participat atunci la acţiunea comună iniţiată de procurorii DIICOT și poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR.

În urma controlului, ANPC a închis centrul din Afumați

Au fost vizate trei centre rezidenţiale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, din judeţul Ilfov, printre care și cele două ale Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz. Comisarii ANPC au găsit produse expirate, insecte vii în spaţiile de cazare, saltele şi perne pătate, cu urme de pete de sânge şi insecte, fiind date amenzi de 47.000 lei. În urma acelor controale, centrul „Armonia” din Afumați al asociației conduse de Ștefan Godei a fost închis.

Conform ANPC, comisarii săi au descoperit mai multe deficienţe: folosirea unor materii prime fără elemente de identificare sau în afara datei durabilităţii minimale; depozitarea produselor alimentare alături de saltele murdare şi dereriorate, cutii goale de PVC, cărucioare pentru handicapaţi, saci cu deşeuri etc; prezenţa insectelor vii în spaţiile de cazare; folosirea unui mobilier murdar cu sertare neigienizate; folosirea unor lenjerii cu grad avansat de uzură şi a unor saltele şi perne pătate, cu urme de pete de sânge şi insecte; folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu urme de rugină, chedere depreciate, neigienizate; lipsa graficului de schimbare a uleiului de gătire.

De asemenea, alte nereguli au fost: existenţa pavimentului neigienizat, depreciat, cu plăci de gresie sparte, fisurate, trepte cu muchii ascuţite, tăietoare; lipsa informării referitoare la ingrediente, gramajele acestora, alergeni etc., în lista meniu; folosirea unor ustentile de bucătărie depreciate; nerespectarea vecinătăţii preparatelor, în congelatoare şi frigidere; utilizarea unor recipiente ce nu sunt destinate reutilizării în mod repetat; nerespectarea temperaturii recomandate de producător pentru păstrarea produselor alimentare sau băuturilor răcoritoare; lipsa mijlocului de verificare a cantităţii omologat; lipsa plaselor de protecţie contra insectelor.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: