Asociaţia Pro Infrastructură face, marţi, o retrospectivă rutieră pentru 2024 şi afirmă că, sub presiunea alegerilor, ”anul acesta s-au aliniat toate planetele” şi s-au realizat mai multe proiecte.
”Sub presiunea alegerilor, anul acesta s-au aliniat toate planetele. Ne uităm la un neverosimil record absolut: 194,77 km inauguraţi în 2024 şi un total de 1269,87 km de autostradă şi drum expres aflaţi în exploatare. Cei mai mulţi constructori s-au mobilizat şi au lucrat pe caiet de sute de milioane de euro. Banii s-au terminat în septembrie, ministrul Grindeanu făcând rost doar de vreo 115 milioane euro la rectificarea bugetară din toamnă. Vremea teribil de secetoasă din perioada iunie-octombrie a permis ca şantierele să fie deschise 24/24, unde s-a dorit. Şi autorităţile merită câte o bilă albă pe ici pe colo, chiar dacă au în continuare prea multe negre”, a transmis, marţi, Asociaţia Pro Infrastructură, într-un mesaj pe Facebook.
Potrivit oficialilor organizaţiei, în 2024 nu sunt ”doar Mari Sfârşituri, ci şi Mari Începuturi”.
”În scenariul cel mai optimist am fi adunat aproape 196 km de autostradă pe care trebuia să avem start în teren. Dar la acest capitol rămânem cu multe nereuşite”, au transmis reprezentanţii ONG-ului, care fac un bilanţ detaliat:
Pe A1 Sibiu-Piteşti Secţiunile 2 (Mapa-Cengiz) şi 3 (WeBuild) avem doar viaductul Boiţa în execuţie şi, în rest, atât italienii cât şi turcii doar s-au pregătit cu organizarea de şantier, acces, defrişări, proiectare şi birocraţie. Tot pregătiri şi pe A13 Boiţa-Făgăraş pe cele 4 loturi adjudecate de Makyol. Adevăratele lucrări, cum dă colţul ierbii.
Pe veriga lipsă Margina-Holdea în sfârşit UMB turează motoarele, dar nu are nicio mişcare în teren pe A8 Leghin-Moţca deşi ar fi fost cazul, mai ales că vorbim de un proiect PNRR care trebuie să fie gata în 2026. Vedem în primăvară.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News