Skip to content
Politică

Asociația Protecția Pacienților, despre scandalul din sănătate: Am găsit viermi și în alte spitale din București / EXCLUSIV

Scandalul de la Spitalul de Arși din București a șocat pe toată lumea, după ce a apărut o filmare în care un pacient avea viermi pe rană, iar medicii nu au intervenit.

Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților a comentat pentru PSnews.ro acest caz și a dezvăluit că astfel de cazuri au mai fost întâlnite și la alte spitale din București.  Totodată, Barbu a mai scos la lumină și alte nereguli din sistemul de sănătate, care pot pune în pericol sănătatea pacienților.

„Ceea ce se întâmplă la Spitalul de Arși am mai găsit noi și la alte spitale, nu neapărat în Terapie Intensivă, la pacienții cu escare. Au fost pacienți în ATI, dar și în secție care au escare și pe acele plăgi au făcut viermi.

Lucrurile s-au rezolvat între timp. Nu putem să vă dăm numele pentru că fiecare instituție are propria imagine. Și atât timp cât lucrurile între timp s-au rezolvat eu nu vă pot da informație despre acel spital pentru că v-am spus, deși este public are și el dreptul la propria imagine.

Era din București (n.r. spitalul), dar și din provincie. Am găsit și în București, și în provincie”, a spus Vasile Barbu.

Președintele Asociației a precizat că durează circa 72 de ore ca o rană să fie acoperită de viermi: „Șansele ca să ajungă la nivelul ăla, în 36 de ore, până la 48 de ore pot să apară. Pentru că în momentul în care musca depune oul, larva se dezvoltă. Hai să zicem 72 de ore”.

Întrebat cine este vinovat pentru această situație, Vasile Barbu a indicat conducerea spitalului.
„Managementul prost și ignoranța, nelăsarea. Managerii aruncă întotdeauna pe autorități. Este foarte adevărat că nici autoritățile nu le răspund și îi pun într-o situație foarte neplăcută pe manageri. Dar aici când era vorba de pacienți cu viermi, un pacient la ATI, închipuiți-va viermii se văd, dar alți microbi nu se văd, iar pacientul ăla a murit. De ce n-a fost protejat? De ce nu i s-a făcut o toaletă a plăgii? De ce nu a fost într-un mediu steril? De ce pe acel pacient infectat s-a depus musca, și acea muscă s-a depus și pe alți pacienți, și pe alte suprafețe care trebuiau să fie sterile, care la rândul lor au devenit medii de transmitere pentru colonizarea altor pacienți și a personalului medical. Acea muscă putea chiar să iasă din spital și să meargă într-un apartament, într-o bucătărie,la un copil mic. (n.r. Să transmită microbii?) Sigur că da. Și mai ales microbi rezistenți, multirezistenți la tratament într-o secție de Terapie Intensivă”, a spus Barbu.

Președintele Asociației a lansat un atac dur la adresa Corpului de Control al ministrului Sănătății, precizând că acesta n-ar trebui să facă „doar contabilitate și inventarul medicamentelor”. Asociația Națională pentru Protecția Pacienților a propus un Corp de Control care să controleze actul medical, dar Ministerul n-a luat în considerare această idee.

„Chestiunea asta punctuală nu pornește de la Minister. Ministerul trebuie să aibă un Corp de Control care să nu facă doar contabilitate și inventarul medicamentelor. Trebuia să aibă un Corp de Control care să controleze inclusiv actul medical. Ceea ce nu se întâmplă. Controlul calității actului medical nu-l face nimeni.

Am propus controlul calității actului medical pentru un Corp de Control atât la Casa de Asigurări de Sănătate, cât și la Minister, pentru a controla inclusiv unitățile medicale descentralizate și aflate în organizația Consiliilor județene și Consiliilor locale. Ministerul Sănătății fiind autoritate centrală în domeniul sănătății trebuie să aibă capacitatea de a face control în absolut toate unitățile sanitare, publice, private, cele cu internare, cele din ambulatoriu și farmaciile. Trebuie să existe tot acest câmp acoperit cu controale preventive și controale tematice.

Niciodată nu ni s-a răspuns decât în cadrul discuțiilor cu miniștrii. Au fost discuții în cadrul unor conferințe, dezbateri, dar au rămas la nivelul de discuție, la nivelul de a ne plânge pe umăr fiecare”, a explicat Barbu.

Asociația pentru Protecția Pacienților consideră că închiderea parțială a Spitalului de Arși „este cea mai bună soluție”.

„Chiar am amenințat cu plângere penală împotriva celor continuă să expună pacienții la un risc vital.

Da (nr. este cea mai bună soluție închiderea parțială). Spitalul de Arși nu are o capacitate foarte mare de a acoperi nevoile pacienților arși. Capacitățile celorlalte spitale din București, acestea pot să rupă fiecare câte două sau trei paturi încât să preia aceste nevoi, cel puțin în condiții normale. Oricum în situații de victime multiple nu ar acoperi la ora actuală Bucureștiul nici pe celelalte secții. La ora actuală, sistemul de sănătate spitalicesc, deși legea spune că 10% din totalul paturilor trebuie să fie pe Terapie Intensivă, nu se întâmplă asta. Un spital cu 500 de paturi trebuie să aibă cel puțin 50 de paturi pe terapie intensivă. De regulă au la jumătate. Ceea ce nu face față, în condițiile în care nu există nici compartimente de îngrijire postoperatorie. De multe ori medicii sunt nevoiți să bage un pacient operat în ATI, deși el n-are nevoie de Terapie Intensivă, dar pentru că astfel de capacități trebuie să-l expună într-un asemenea mediu cu mare risc de contaminare și cu cheltuieli de resurse uriașe, cu ocuparea de paturi în mod inutil. De la expunerea pacientului până la expunerea personalului. Este vorba despre management al sistemului”, a adăugat Vasile Barbu.

Întrebat care sunt acele spitale din București ce au 10% din totalul paturilor pentru Terapie Intensivă, Barbu a enumerat: „Institutul de Cardiologie, Spitalul Municipal și Spitalul Floreasca”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *