Skip to content
Societate

Asociaţiile vânătoreşti solicită realizarea unui studiu ştiinţific al populaţiei de urs, pentru reglementarea cotei anuale de recoltare

agent green

Federaţia Asociaţiilor Vânătoreşti solicită instituţiilor statului să clarifice cu celeritate împrejurările în care a avut loc activitatea de vânătoare a ursului brun Arthur şi de asemenea să efectueze un studiu ştiinţific al populaţiei de urs în vederea reglementării ştiinţifice a cotei anuale de recoltare a acestuia.

Suntem convinşi că organele abilitate au acţionat cu deplina respectarea a legii şi considerăm că extragerea exemplarelor agresive de urs brun este pe deplin justificată, nefiind posibil să fie pusă în balanţă viaţa umană, în contrapartidă cu viaţa unui animal. Atacurile urşilor bruni, din ultima perioadă, care s-au soldat cu rănirea mai multor români şi chiar cu decesul unora, ne determină să solicităm Ministerului Mediului şi domnului ministru Tanczos Barna să trateze această problemă cu maximă atenţie.

Considerăm că măsura interzicerii vânătorii la ursul brun nu este în toate cazurile o măsură salutară şi nu duce la protejarea speciei, ci, din contra, la apariţia unor situaţii care vor arunca umbre de îndoială asupra practicării corecte, responsabile şi legale a vânătorii, precum şi la apariţia unor situaţii extrem grave de agresivitate animală, care nu mai pot să fie controlate„, se menţionează într-un comunicat al federaţiei.

Referitor la extragerea exemplarului de urs brun, numit Arthur, asociaţiile vânătoreşti îşi exprimă îndoiala că pe un teritoriu de peste 10.000 de hectare (suprafaţa minimă a unui fond de vânătoare de munte) cineva poate să dea un nume fiecărui exemplar de urs brun şi de asemenea să identifice cu certitudine exemplarele agresive, care efectuează atacuri, de cele neagresive, în lipsa semnelor distinctive sau a unui dispozitiv GPS.

Subliniem de asemenea că ursul brun nu este un animal sedentar, ci din contra este un animal care parcurge un număr foarte mare de km, ceea ce face foarte puţin probabilă susţinerea privitoare la identificare cu certitudine a unui exemplar. Suntem conştienţi că impactul media şi emoţional al unei ştiri fără un nume dat ursului ar fi fost mult mai redus, cu atât mai mult cu cât numele ‘Arthur’ are o rezonanţă regală. Având în vedere situaţia creată, solicităm autorităţilor statului să efectueze un studiu ştiinţific al populaţiei de urs în vederea reglementării ştiinţifice a cotei anuale de recoltare a ursului”, se mai spune în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *