Skip to content
Politică

Atac armat în Italia. Indivizi neidentificați au deschis focul dintr-un autovehicul

Cel puţin patru persoane de origine străină au fost rănite după ce indivizi neidentificaţi, aflaţi într-un vehicul în mişcare au început să tragă în pietoni, în oraşul Macerata din centrul Italiei, poliţia reuşind în scurt timp să reţină un suspect, informează bbc.com.

Cel puţin şase persoane de origine străină au fost rănite după ce un individ, aflat într-un vehicul în mişcare, a început să tragă în pietoni, în oraşul Macerata din centrul Italiei, poliţia reuşind în scurt timp să reţină un suspect, informează site-ul postului BBC News.

Victimele au fost transportate la spital, cel puţin unul din răniţi fiind în stare gravă.

Se pare că atacatorul a vizat imigranţi de culoare, potrivit primelor informaţii. Autorităţile locale au sfătuit locuitorii să rămână în locuinţe din cauza incidentului.

Poliţia a anunţat că au reţinut un bărbat în acest caz, acesta avea steagul Italiei înfăşurat în jurul gâtului său în momentul arestării. Toate persoanele rănite erau de origine străină, a precizat poliţia.

Presa locală a relatat iniţial că în vehicul, o maşină Alfa Romeo de culoare neagră, se aflau două persoane

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *