Atac devastator al lui Trump la adresa lui Zelenski: Un dictator. Să se miște repede sau nu va mai avea o țară

Sursa foto: Youtube

Președintele Donald Trump și-a înăsprit atacul la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, numindu-l un „dictator” care ar trebui să „se miște rapid”, altfel riscând să piardă țara.

Anterior, liderul de la Kiev afirmase că șeful Casei Albe trăiește „într-o bulă de dezinformare rusească”, relatează The Guardian și BBC.

Într-o postare pe rețeaua sa Truth Social, Trump a scris: „Zelenski recunoaște că jumătate din banii pe care i i-am trimis „LIPSESC”. El refuză să aibă alegeri, este foarte jos în sondajele ucrainene și singurul lucru la care s-a priceput a fost să-l facă pe Biden să cânte „ca o vioară”. Un dictator fără alegeri, Zelenski ar face bine să se miște repede sau nu va mai avea o țară”, amenință Trump, arată news.ro.

„Între timp, negociem cu succes încheierea războiului cu Rusia, lucru pe care toți admit că numai „TRUMP” și administrația Trump îl pot face”, se laudă șeful Casei Albe.

„Biden nu a încercat niciodată, Europa nu a reușit să aducă pacea, iar Zelenski vrea probabil să mențină „trenul cu sosuri” în mișcare”, acuză Donald Trump.

El susține că „iubește” Ucraina, dar „Zelenski a făcut o treabă groaznică, țara sa este distrusă, iar MILIOANE de oameni au murit inutil”.

Mandatul prezidențial al lui Zelenski a expirat în mai anul trecut, însă Ucraina se află sub lege marțială de la invazia rusă din februarie 2022, ceea ce înseamnă că alegerile prezidențiale au fost suspendate.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: