Bărbatul care a încercat să-l omoare pe fostul președinte și candidat republican la președinția Statelor Unite, Donald Trump, a folosit o dronă pentru a obține imagini de la locul de desfășurare a mitingului înainte ca evenimentul să înceapă sâmbăta trecută, a relatat vineri The Wall Street Journal, citat de EFE, transmite Agerpres.
Cotidianul american, care citează oficiali de securitate informați cu privire la această problemă, a scis că atacatorul lui Trump, Thomas Crooks, a folosit o dronă cu o „traiectorie de zbor programată” deasupra zonei în care urma să aibă loc evenimentul din Butler, statul Pennsylvania, și că se pare că bărbatul a ridicat drona de la sol de mai multe ori.
Informația, care reflectă eșecurile importante de securitate în organizarea întâlnirii politice, vine să se adauge altor detalii ale atacului care au început să apară în timp ce FBI se axează în investigația sa asupra a două mari necunoscute ale atacului: ce l-a motivat pe Crooks să-l împuște pe Trump și cum a făcut-o.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News