Skip to content
Politică

Atanasiu cere DEMISIA lui Țuțuianu după gafa față de Iohannis EXCLUSIV

psnews.ro

Fostul ministru PNL al Apărării Teodor Atanasiu a acordat joi o declarație pentru PSnews.ro, în care și-a exprimat revolta față de gestul actualului deținător al portofoliului, PSD-istul Adrian Țuțuianu, cu privire la președintele Klaus Iohannis.

CITIȚI ȘI: Scandal la nivel înalt: Iohannis NU a fost invitat la Ziua Aviației. Țuțuianu dă vina pe birocrație

Amintim că un scandal a izbucnit joi la nivel înalt, după ce Iohannis nu a fost invitat la festivitățile prilejuite de Ziua Aviației Române. La rândul lui, Țuțuianu a dat vina pe birocrația din MApN, după cum puteți citi accesând linkul de mai sus.

În acest context, Teodor Atanasiu (ministru al Apărării Naționale între 2004 și 2006, în guvernul Călin Popescu-Tăriceanu) a declarat joi pentru PSnews.ro că Adrian Țuțuianu ar trebui să demită șefii de la protocolul ministerului sau, dacă nu a făcut asta până acum, atunci nu mai dea vina pe departamentul de protocol din MApN, ci să își asume gafa și să demisioneze din funcția guvernamentală.

„Eu înțeleg că domnul Țuțuianu a dat vina pe birocrația din minister și tot ce se poate ca cei de la protocol să fi încurcat borcanele și să nu-i fi dat ministrului lista completă de protocol, dar cineva trebuia să plece până acum din fruntea protocolului Ministerului Apărării, ca să nu fie de vină domnul ministru. Nu poți să dai vina pe cei de la protocol, și în același timp să-i scuzi pentru o gafă atât de mare! Fie îți asumi gafa alături de ei, fie nu ți-o asumi, ș-atunci îi dai afară pe cei de la protocol! În momentul în care tu spui: «Domn’e, a fost o gafă de protocol, dar eu nu iau nicio măsură», înseamnă că ai vrut să fie acea gafă, ți-o însușești, dar nu spui: «Ce dacă n-a fost președintele României, care este comandantul suprem al forțelor armate? Se mai întâmplă!» Cu alte cuvinte, un astfel de ministru nu are ce să caute în fruntea ministerului. Dacă ministrul ar fi luat vreo măsură până acum, atunci ar fi fost scuzabil că nu a știut ce s-a întâmplat la departamentul de protocol. Neluând nicio măsură, și-a însușit această gafă de protocol, și atunci ar trebui să plece!, a tunat Atanasiu la adresa lui Țuțuianu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *