Skip to content
Economic Politică

Atentat la siguranța națională? Guvernul și ANCOM permit Huawei să preia rețeaua 5G

mobile247.ro

În ciuda datelor oficiale că gigantul Huawei lucrează, peste tot în lume,  pentru serviciile de informații de la Beijing, guvernul condus de Viorica Dăncilă și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații – ANCOM, condusă de Sorin Grindeanu, primul premier în era Dragnea, permit chinezilor să preia rețeaua 5G a României.

Este un adevărat atentat la siguranța națională, având în vedere că Huawei este acuzată explicit în SUA, datorită legăturilor sale cu guvernul chinez, că facilitează agențiilor chineze specializate accesul neautorizat la conturile clienților săi, iar americanii au transmis și aliaților avertizări privind riscul de a se expune supravegherii și furtului de informații din partea guvernului Chinei.

La finele anului 2018 guvernele Australiei, Noii Zeelande, dar și guvernul Cehiei au anunțat că vor renunța la utilizarea terminalelor Huawei și ZTE în instituțiile guvernamentale.

România, pe de altă parte, intenționează să lanseze la începutul anului 2019 licitația pentru upgradarea comunicațiilor în rețea 5G și Ministerul Comunicațiilor de la București nu consideră deocamdată că are suficiente informații care să ofere temeiul excluderii Huawei din procedura competitivă respectivă.

Ar fi de menționat faptul că, în noiembrie 2013, guvernul Ponta a semnat cu Huawei un Memorandum de înțelegere privind facilitarea implicării companiei chineze în proiecte IT&C în România.

La început de ianuarie 2019, în Polonia, agențiile de securitate au arestat un angajat al Huawei și un angajat polonez al Orange pentru implicarea în activități de spionaj și au percheziționat și birourile Huawei și Orange Polska unde cei doi își desfășurau activitatea.

Compania chineză a reacționat imediat, concediindu-și angajatul și dând publicității o declarație în care reafirmă că va coopera în investigații și că este deplin angajată să respecte legile poloneze.

Memorandumul încheiat între Guvernul României și Huawei în 2013 a fost prezent în februarie 2014 de către fostul Minister pentru Societatea Informațională. În baza acestui document, care include trei pagini, Guvernul român și Huawei au intrat într-o relație de cooperare strategică, partea română asigurând implicarea companiei chineze la construcția Sistemului de Informații și Comunicații Național, Sistemului de Monitorizare și Supraveghere a Traficului, proiectelor de tip Guvernare Electronică (E-Government), proiectelor de tip Oraș Inteligent (Smart City) și Rețelei Naționale de Bandă Largă dezvoltate de Guvernul României.

În luna noiembrie 2018, Guvernul american a transmis guvernelor și directorilor companiilor de telecomunicații din țările aliate, în special celor unde sunt amplasate baze americane, un avertisment legat de utilizarea echipamentelor de telecomunicații ale producătorului chinez Huawei, în încercarea de a convinge furnizorii de servicii wireless și de internet din aceste țări să evite respectivele echipamente.

Americanii cred că firma chineză reprezintă un risc, iar echipamentele furnizate pot fi folosite pentru spionaj.

La începutul lunii decembrie, vicepreședintele Comisiei Europene, Andrus Ansip, responsabil pentru piața unică digitală europeană, a declarat că Uniunea Europeană ar trebui să fie “îngrijorată” în privința Huawei și a altor companii chineze din tehnologie, din cauza riscurilor la adresa industriei și a securității blocului comunitar.

Solicitările politice au determinat o serie de companii și state să reacționeze rapid în consecință.

Orange a anunțat, în Franța, că nu va folosi echipamentele Huawei pentru a construi rețele wireless 5G, Deutsche Telekom a indicat la rândul său perspectiva abandonării Huawei, iar Guvernul norvegian și-a exprimat îngrijorarea cu privire la utilizarea furnizorilor din țările cu care nu există cooperare în domeniul politicii de securitate.

În Marea Britanie, BT a anunțat că nu va folosi echipamente produse de companiile chinezești în viitoarea rețea 5G și că le va elimina și pe cele existente în rețelele 3G și 4G.

De asemenea, și Japonia ar putea bloca folosirea echipamentelor produse de Huawei.

La finele anului trecut, Huawei a reacționat în România și a transmis că nu a avut niciodată un incident serios de securitate cibernetică în care să fie implicate echipamentele sale.

De cealaltă parte, ministerul Comunicațiilor din țara noastră a anunțat că discută inclusiv cu serviciile de informații pe tema Huawei, încercând să obțină date suplimentare, în urma avertismentelor primite.

Rețeaua 5G

Tehnologia de comunicații de generația a cincea (5G) va genera în România, până în anul 2023, peste 250.000 de locuri de muncă și beneficii de 4,7 miliarde de euro, a declarat președintele Autorității de reglementare în comunicații (ANCOM), Sorin Grindeanu, într-o conferință de profil.

Grindeanu a mai spus că, la orizontul anului 2025, serviciile 5G vor acoperi toate centrele urbane funcționale, întreaga lungime a autostrăzilor, drumurilor expres și căilor ferate modernizate, finalizate sau care urmează a fi date în folosință până în acel an.

Tehnologia 5G promite o viteză mobilă de până la 10 ori mai rapidă decât 4G. Această performanță va crea noi utilizări pe toate planurile, respective soluții de realitate augmentată, posibilitatea companiilor de a implementa o rețea wireless locală și capacitatea de a răspunde corespunzător la consumul tot mai mare de conținut multimedia.

La ultima licitație pentru vânzarea de licențe de telecomunicații, respectiv pentru 4G, autoritatea de reglementare din domeniu (ANCOM) a reușit, în septembrie 2012, să vândă spectru de frecvențe în sumă de 682,13 milioane de euro către Orange Romania – 227,14 milioane de euro, Vodafone Romania – 228,52 milioane de euro, Telekom Romania Mobile Communications (fost Cosmote) – 179,88 milioane de euro, RCS&RDS – 40 milioane de euro și 2K Telecom – 6,6 milioane de euro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *