Cinci suspecţi au fost inculpaţi în Bulgaria după atentatul din 13 noiembrie de la Istanbul, atribuit de autorităţile turce combatanţilor kurzi din PKK şi aliaţilor lor din Siria, a anunţat sâmbătă Parchetul bulgar, potrivit AFP, citată de Agerpres.
„Cinci persoane au fost inculpate pentru că l-au ajutat” să fugă pe unul dintre presupuşii autori, a declarat Siyka Mileva, purtătoare de cuvânt a procurorului general bulgar.
Rolul lor a fost logistic, a precizat ea, adăugând că Parchetul bulgar ceruse plasarea în detenţie a patru dintre ei. Potrivit canalelor de televiziune locale, trei sunt originari din R. Moldova, iar un altul dintr-o ţară arabă al cărei nume nu a fost precizat.
Şase persoane au fost ucise şi alte 81 rănite în explozia survenită duminica trecută pe bulevardul Istiklal din centrul Istanbulului. Până în prezent atacul terorist nu a fost revendicat.
Până în prezent, 17 persoane au fost reținute în Turcia, inclusiv o femeie de 23 de ani acuzată că a pus bomba pe o bancă de pe bulevardul Istiklal. Alham Albashir a fost arestată într-un apartament dintr-o suburbie a Istanbulului și se crede că a intrat ilegal în Turcia din nord-estul Siriei, potrivit autorităților. Ea a recunoscut crima în timp ce se afla în custodie, au precizat acestea.
Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG), miliţia kurdă activă în Siria, au negat orice implicare în acest atentat.