Atenţionare MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, din cauza protestelor

Sursă foto: MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde, începând de marţi, vor avea loc proteste ale agricultorilor, care vor determina restricţii de circulaţie. Totodată, vor fi blocate punctele de trecere a frontierei de la Giurgiu-Ruse, Vidin-Calafat, Silistra-Ostrov Călăraşi, Kardam-Negru Vodă şi Durankulak-Vama Veche.

Potrivit MAE, în Bulgaria, în conformitate cu datele publicate de Asociaţia Naţională a Producătorilor de Cereale, se vor desfăşura acţiuni de protest, începând din 6 februarie, în intervalul orar 10:00 – 12:00, prin blocarea drumurilor principale şi a punctelor de frontieră.

Astfel, în cazul frontierei comune cu România, sunt avute în vedere ca spaţii pentru proteste: Podul Dunării I (Giurgiu-Ruse), Podul Dunării II (Calafat-Vidin), localităţile Tutrakan, Silistra, Kardam şi Durankulak. Este prevăzută blocarea punctelor de trecere a frontierei corespondente acestora, precum PTF Giurgiu-Ruse, PTF Vidin-Calafat, PTF Silistra-Ostrov Călăraşi, PTF Kardam-Negru Vodă şi PTF Durankulak-Vama Veche. De asemenea, producătorii agricoli bulgari intenţionează să blocheze intersecţii şi segmente importante de drum în interiorul teritoriului bulgar, precum tronsonul Sofia-Ruse, în dreptul localităţii Gorni Dabnik şi în dreptul localităţii Lukovit.

MAE recomandă cetăţenilor români să urmărească cu atenţie situaţia de la punctele de frontieră aflate la frontiera comună cu Republica Bulgaria, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnalele organelor de control aflate la faţa locului.

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul Sofia – www.sofia-airport.eu; cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg; cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei “Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg; cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republcia Bulgaria: +359879440758.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: