Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susținut de sindicatul controlorilor aerieni (USAC-CGT), a lansat un apel la grevă pentru joi.
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susținut de sindicatul controlorilor aerieni (USAC-CGT), a lansat un apel la grevă pentru data de 25 aprilie 2024. În acest context, mișcarea de protest ar putea afecta semnificativ traficul aerian, fiind estimată o reducere cu aproximativ 60-70% a zborurilor programate joi, 25 aprilie 2024, pe principalele aeroporturi din statul francez”, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, cetățenii români interesați sunt sfătuiți să se informeze cu privire la programul de zbor și/sau la eventuale întârzieri/anulări, prin contactarea companiilor aeriene, precum și să consulte paginile web ale aeroporturilor de pe teritoriul Republicii Franceze.
„Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție următoarele numere de telefoane de urgență, în funcție de circumscripția consulară de reședință, astfel Consulatul General al României la Paris: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736, Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: http://paris.mae.ro, https://cgparis.mae.ro/, http://lyon.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro”, se menționează în finalul comunicatului.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News