Skip to content
Politică

Atuul din mâna premierului. Politologul Ioan Stanomir: Chiar și în cazul unui vot negativ al Parlamentului, cabinetul Dăncilă nu va fi demis

Timpolis

Politologul și specialistul în constituționalism Ioan Stanomir a declarat, pentru PSnews.ro, că indiferent de decizia CCR în conflictul Guvern-Președinție, în absența unei moțiuni de cenzură, acest regim va continua să existe. Totodată, a adăugat el, actualul blocaj constituțional își are originea în ordinea politică ce avea la bază constituția de la 1991.

În acest moment, cabinetul Dăncilă, sprijinit de o Curte Constituţională fidelă, exploatează lacunele legii fundamentale. Chiar şi în cazul refuzului Camerelor de a vota noua formulă a guvernului, cabinetul pe care îl conduce nu va fi demis. În absenţa unei moţiuni de cenzură, nicio altă modalitate de acţiune nu poate avea ca rezultat înlăturarea acestui regim.

În fapt, blocajul constituţional actual ilustrează impasul ordinii politice fondate pe Constituţia de la 1991. Legea fundamentală nu oferă nici o cale rezonabilă de ieşire : prelungirea mandatului unui cabinet care şi-a pierdut legitimitatea este consecinţa imposibilităţii organizării de alegeri anticipate.

România este afectată, simultan, de o metastază politică şi de un blocaj constituţional. România este lipsită de instrumentele necesare spre a răspunde unei provocări evidente, legate de necesitatea ieşirii din starea de încremenire demagogică în care actualul regim menţine o întreagă naţiune. A ignora imperativul adoptării unei noi legi fundamentale ar reprezenta o eroare de proporţii. Cred, de asemenea, că este nevoie de o reforma constituțională autentică, nu o cârpeală”, a precizat politologul pentru PSNews.ro

Curtea Constituțională a admis miercuri, parțial, conflictul dintre premier și președinte, obligându-l pe Klaus Iohannis să revoce miniștrii demiși de Dăncilă, să numească interimarii și să motiveze refuzul numirii noilor miniștri,

Pe de altă parte, judecătorii au decis, în unanimitate, că Viorica Dăncilă este obligată să vină în Parlament pentru un nou vot de încredere, după ruperea coaliției de guvernare de către ALDE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *