Au fost găsite cadavrele victimelor și cutia neagră din avionul prăbușit al lui Prigojin

Sursă foto: ommersant Photo/Dmitry Lebedev via REUTERS
Sursă foto: ommersant Photo/Dmitry Lebedev via REUTERS

Anchetatorii ruşi au anunţat, vineri, că au găsit corpurile tuturor celor zece victime şi cutia neagră a avionului prăbuşit miercuri în regiunea Tver, de la nord de Moscova, în care se afla Evgheni Prigojin, şeful grupului de mercenari Wagner, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Corpurile celor zece victime au fost găsite la locul accidentului de avion. Sunt în curs analize genetice moleculare pentru stabilirea identităţii lor. Recorderele de zbor au fost preluate de anchetatori şi este în curs o examinare detaliată a locului”, a comunicat pe Telegram comisia de anchetă.

Prăbușirea avionului lui Prigojin este în continuare învăluită în mister, iar cauzele sunt neclare. Au apărut mai multe ipoteze și a fost găsit și un prim suspect responsabil de acest eveniment. Cadavrul lui Evgheni Prigojin a fost identificat în cele din urmă după un deget lipsă la o mână, scrie canalul Telegram VchK-OGPU, apropiat de gruparea paramilitară, citând surse.

De asemenea, la locul prăbușirii avionului ar fi fost găsit telefonul său, iar președintele rus Vladimir Putin a comentat cazul la mai bine de o zi după prăbușirea avionului.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: