Tradițiile muzicale ale Siriei prezintă istorii și culturi care transcend politica și războiul contemporan. Aceasta este o țară care a dat lumii cântecul, potrivit BBC.
În Siria, muzica este mai adânc înrădăcinată în structura locului decât oriunde altundeva în lume.
Cu mult înainte de formarea statului modern în 1946, Siria dezvoltase bogate tradiții muzicale de-a lungul a mii de ani. Diversele religii, secte și etnii care au locuit și au călătorit prin țară de-a lungul mileniilor – musulmani, creștini, evrei, arabi, asirieni, armeni și kurzi, ca să numim doar câteva – au contribuit toate la această moștenire muzicală eclectică.
În anii 1950, arheologii au descoperit 29 de tăblițe de lut vechi de 3.400 de ani într-o mică cabină – probabil o bibliotecă – în anticul oraș portuar Ugarit, pe coasta mediteraneană a Siriei. Acestea erau în mare parte sparte în fragmente minuscule, dar una, care a ajuns să fie cunoscută sub numele de H6, a rămas aproape intactă.
Pe ea sunt inscripționate versuri, iar sub ele se află ceea ce cercetătorii cred că este cel mai vechi exemplu de portativ din lume.
Aceste cioburi de lut sunt începuturile unei moșteniri muzicale incomparabile.
Academicienii au petrecut ani de zile asamblând tăbliţele bucată cu bucată, încercând să înțeleagă ce era scris pe ele, ce semnificație avea și cum ar putea suna notația muzicală dacă ar fi interpretată din nou. Textul este în scriere cuneiformă babiloniană, un sistem de scriere care s-a răspândit în regiune cu câteva milenii în urmă.
„Problema cu această tăbliță este că – puteam citi scrierea pentru că era scrisă în cuneiform babilonian și cunoaștem valoarea semnelor – dar nu aveam nicio idee ce înseamnă”, a spus Richard Dumbrill, profesor de arheomuzicologie la Universitatea Babylon din Irak, care a lucrat la tăblițele din Ugarit timp de mai bine de două decenii.
Dumbrill a descris cum a încercat în numeroase ocazii să reconstruiască tăblițele din Ugarit pentru a traduce textul și muzica inscripționate pe ele: „Am făcut fotografii și am încercat să le construiesc ca un puzzle, dar unele fuseseră deteriorate și nu mai puteau fi reconstruite.”
Dificultățile de traducere au fost cauzate de faptul că textul era scris într-o limbă cunoscută sub numele de hurriană, din Caucazul de nord-est, probabil în Armenia de astăzi, dar care a ajuns în ținuturile fertile ale Siriei.
„Acești oameni au migrat spre nord-vestul Siriei – le-a luat vreo două mii de ani – și au decis să folosească semnele babiloniene pentru a-și scrie textul și muzica”, a spus Dumbrill. „Așadar, a fost extrem de dificil de tradus. Cu toate acestea, am reușit să descopăr că textul de sub cele două rânduri conținea nume muzicale care erau hurrianizate – adică erau babiloniene, dar fuseseră transformate la contactul cu poporul hurrian. Și am putut afla că era o melodie. Mi-a luat aproximativ 20 de ani să o traduc.”
Așadar, ce ne spune cea mai veche compoziție muzicală despre oamenii care au trăit în acea vreme? Din traducerile lui Dumbrill, el crede că aveau cataloage de cântece pentru ocazii de toate felurile și stări, nu doar imnuri pentru evenimente religioase.
Un cântec prezintă o barmaniță care vinde bere clienților ei, dar tăblița cunoscută sub numele de H6 prezintă o poveste mai sobră.
„Este vorba despre o tânără fată care nu poate avea copii; ea crede că motivul este acela că s-a comportat urât, dar nu este menționat cum anume”, a spus Dumbrill. „Și din câte putem înțelege din text, care este destul de limitat, ea merge noaptea să se roage la zeița Nigal, zeița lunii. Aduce un mic vas de tablă cu semințe de susan sau ulei de susan în el, pe care îl oferă zeiței, și asta este tot ce știm din text.”
Indtrumente muzicale
Însă Siria nu a produs doar cea mai veche melodie. De-a lungul timpului, în regiune a apărut o gamă bogată de instrumente musicale, cum ar fi lira, un instrument muzical cu coarde cu jug și bară transversală, și lăutele, care au evoluat în oudul arab modern, un instrument cu coarde ciupite în formă de lacrimă, care produce unul dintre cele mai evocatoare sunete din regiune.
La Mari, un oraș-stat din epoca bronzului timpuriu, situat pe malurile râului Eufrat în estul Siriei moderne, cercetătorii din secolul al XX-lea au descoperit o serie de înregistrări care detaliază afacerea cu instrumente muzicale din acea vreme.
„Acolo, în palatul [de la Mari], am descoperit un număr imens de tăblițe, care erau în principal scrisori și chitanțe de materiale de la artizani care solicitau piele, piei brute, lemn, aur și argint pentru fabricarea instrumentelor”, a spus Dumbrill. „Prin urmare, avem o idee foarte bună despre instrumentele care au fost fabricate acum aproximativ 4.000 de ani. Știm numele artizanilor, știm tipul de instrumente pe care le fabricau. Aceștia erau deja influențați de instrumente care nu erau siriene”, a adăugat el, citând ca exemplu parahshitum-ul iranian, un tip de liră care a devenit foarte popular printre fetele haremului de la Mari.
Producția de instrumente muzicale a continuat să înflorească în Siria de-a lungul secolelor, iar multe sunt păstrate în colecții deschise vizitatorilor astăzi.
La Palatul Debbané din orașul de coastă libanez Saida, de exemplu, o colecție de instrumente muzicale din epoca otomană, datând din jurul secolului al XIX-lea, oferă vizitatorilor o perspectivă asupra tradițiilor prezente atât în Liban, cât și în Siria, înainte de formarea statelor moderne. Printre piesele din Siria se numără oud-uri și bouzouk-uri (o lăută mică cu un braț lung și subțire) încrustate cu lemn și fildeș.
„Oamenii [vizitatori] întreabă, de ce există atât de multe instrumente muzicale?”, a spus Ghassan Dimassy, ghid la Palatul Debbané. „Le spunem că aceasta este o casă otomană și că femeile obișnuiau să stea și să cânte.” El a imitat femeile care cântau la un instrument muzical și bărbații care se întindeau și se relaxau; aici, muzica era fundalul esențial al oricărei ocazii de petrecere a timpului liber.
O muzică în exil
Anul trecut, autoritățile siriene au lansat o cerere pentru ca Alep, al doilea oraș al Siriei, să fie adăugat la Rețeaua Orașelor Creative UNESCO ca „Oraș al Muzicii”, pentru a-i comemora moștenirea.
În secolul al XVII-lea, Alep era renumit pentru muwashshah-ul său, o formă de muzică combinată cu versuri din poezia andaluză, poezia arabă clasică sau, mai târziu, arabă conversațională siriană sau egipteană. Muwashshah-urile sunt interpretate de o formație care cântă la oud și qanun (o placă orizontală cu corzi ciupite care produce un sunet tulburător ca apa care curge), precum și la kamanja (un instrument asemănător viorii), o darabukkah (tobă) și un daf (tamburină). Această formă a prosperat în oraș, unde a fost îmbrățișată atât de populațiile musulmane, cât și de cele creștine.
Siria a intrat în al optulea an de conflict, iar civilii au fost în mare parte forțați să-și concentreze atenția asupra supraviețuirii, mai degrabă decât asupra explorării moștenirii lor culturale.
Unii tineri sirieni profită la maximum de o situație dificilă și aduc în prim-plan bogata istorie muzicală a Siriei.
Beirut, mult timp un incubator de talente creative, a devenit un creuzet pentru conservarea patrimoniului muzical sirian.
Me’zaf, o organizație fondată în capitala libaneză în 2015, își propune să inoveze, să promoveze și să conserve muzica autentică nu doar din Siria, ci din întreaga regiune levantină, arătând cum bogatele tradiții muzicale ale Orientului Mijlociu preced granițele moderne ale statelor naționale introduse în secolul al XX-lea.
„Avem o cultură bogată și trebuie să o apreciem și să ne cunoaștem istoria pentru a continua. În acest moment, este vorba despre conservarea patrimoniului și a culturii.” a explicat Ghassan Sahhab, lider Me’zaf și profesor de muzicologie, compozitor și interpret de qanun libanez.
O trupă muzicală formată la Beirut este Assa’aleek, cinci sirieni și un norvegian. Numele trupei înseamnă „șmecheri” sau „vagabonzi” în arabă și se referă la un grup de personaje autoproclamate de tip Robin Hood, care au trăit în epoca preislamică în Golful Persic și au încercat să schimbe obiceiurile clasei conducătoare.
„Suntem similari cu tribul Assa’aleek: am fost forțați să părăsim comunitățile și patria noastră din mai multe motive”, a spus Abodi Jatal, percuționist în trupa Assa’aleek.
„Este important să păstrăm muzica siriană antică, deoarece aceasta este identitatea noastră, este istorie și este civilizație, la urma urmei. Asta avem. Asta suntem”, a spus Mona Al Merstany, vocalista trupei Assa’aleek. „Nu este vorba doar despre o țară normală – este una dintre cele mai vechi țări. Este important să arătăm astfel de lucruri, deoarece toți oamenii au dreptul să vadă frumusețea.”
Ei văd muzica ca pe o modalitate de a combate nedreptățile cu care se confruntă zilnic în regiune.
„Versurile și cântecele noastre, pe asta se bazează”, a spus Jatal. „Am vrut să luptăm împotriva obiceiurilor proaste, cum ar fi hărțuirea femeilor, și am văzut că acest lucru este foarte similar cu ceea ce au făcut Assa’aleek, de aceea am folosit acest nume.”
Pe lângă cântece noi, trupa interpretează muzică populară siriană din 2013, aducând publicului din Liban muzică din diversele peisaje și comunități ale Siriei.
Moștenirea muzicală siriană a parcurs un drum lung de la melodia găsită pe tăblițele de lut de la Ugarit. Astăzi, trupe precum Assa’aleek reinventează definiția muzicii siriene, aducând-o către noi publicuri.
Între timp, ei dezvoltă sunetele pe care muzeoarheologii viitorului le-ar putea găsi într-o zi, stocate pe computere, în dosare sau sertare, în Alep, Damasc sau Beirut, sau chiar Paris, Londra sau Berlin.
Al Merstany rezumă bine lucrurile: „Când cineva mă întreabă ce este Siria, iată ce am de spus: muzică, artă.”
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
