Skip to content
Juridic

Augustin Lazăr, reacţie după anularea rechizitoriului în dosarul Mineriadei

Inquam Photos / Octav Ganea

Augustin Lazăr, fostul procuror general, afirmă că procurorii trebuie să atace în instanţă decizia luată miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind restituirea la Parchetul General a dosarului referitor la Mineriada din iunie 1990.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat nulitatea rechizitorului emis în cauză, precum şi a tuturor actelor de urmărire penală, ca rezultat al constatării nulităţii mai multor acte efectuate în perioada 2005-2007, prin care s-au luat măsuri procesuale de începere a urmăririi penale, în condiţiile legislaţiei în vigoare la acea dată. Aceste acte au fost menţinute ca valide prin încheierea judecătorului de cameră preliminară, care a confirmat redeschiderea urmăririi penale în februarie 2015. Este necesară atacarea de către Ministerul Public, cu contestaţie în termenul legal, a soluţiei de restituire. Cine afirmă că, după 27 de ani de anchete, Ministerul Public s-ar fi grăbit să soluţioneze un dosar istoric complex, pentru a cărui tergiversare România a fost condamnată de CEDO la 3,5 milioane euro, nu este interesat de aflarea adevărului„, a declarat Augustin Lazăr, potrivit Agerpres.

Un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis miercuri retrimiterea la Parchetul General a dosarului Mineriadei din 1990, în vederea refacerii rechizitoriului.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii militari şi a dispus restituirea dosarului la Parchet.

 Înalta Curte a anulat ordinele de punere sub acuzaţie a inculpaţilor şi toate probele din rechizitoriu.

Decizia nu este definitivă.

Dosarul Mineriadei fusese trimis în judecată în luna iunie 2017.

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, au fost trimişi în judecată, alături de alte 11 persoane, în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Aceştia sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii de procurorii Parchetului instanţei supreme în dosarul mineriadei din 1990, potrivit romaniatv.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *