Hotărârea Curții de Apel Ploiești prin care este suspendată decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale de la finalul anului trecut, nu respectă prevederile legale. Cu toate acestea, singura instituție care poate poate anula această măsură este Înalta Curte de Casație și Justiție.
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a comentat sentința pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, apreciind că judecătorul care a pronunțat-o a dat-o „în bară”. Augustin Zegrean a avut o intervenție în emisiunea „Bună România” difuzată de B1 TV.
„Sentința de astăzi spune că anulează HG privind alegerile și anulează decizia CCR de anulare a alegerilor. Aici a dat-o în bară pentru că nici o instanță din țară nu poate să anuleze deciziile CCR. Ceea ce spuneți dumneavoastră (faptul că alegerile prezidențiale ar putea să nu se desfășoare – n. red.) poate fi discutat. Decizia aceea există și trebuie să o anuleze cineva. Acest cineva nu poate fi decât Curtea Supremă pentru că este Curtea de Apel Ploiești care a mai făcut și alte lucruri mai minunate decât asta…”, a explicat Augustin Zegrean.
Potrivit spuselor sale, hotărârea Curții de Apel Ploiești există și produce efecte, chiar dacă nu respectă prevederile legii. El a arătat că odată publicată în Monitorul Oficial, decizia CCR devine obligatorie și nu poate fi atacată. Fostul președinte al Curții Constituționale a mai spus că o instanță a Curții de Apel Ploiești nu avea competențe să judece o decizie a CCR.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News