Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, duminică după-amiază, că va transmite solicitări oficiale către Ministerul Afacerilor Externe al României şi către Ambasada Ucrainei în România. Totul după ce deputatul Petru-Gabriel Negrea a fost declarat ”duşman al poporului ucrainean”. Formaţiunea acuză că parlamentarul a fost reţinut în condiţii degradante şi împins fizic peste frontieră.
”Deputatul AUR a fost declarat de către autorităţile ucrainene «duşman al poporului ucrainean», i s-a interzis accesul pe teritoriul Ucrainei, a fost reţinut în condiţii improprii, supus unui control corporal nejustificat şi, ulterior, împins fizic până la linia de frontieră cu România. AUR consideră că acest comportament este inacceptabil, contrar normelor europene, regulilor diplomaţiei moderne şi principiilor elementare de respect reciproc între state, cu atât mai grav cu cât vizează un demnitar al statului român, ales prin vot democratic”, a transmis AUR, duminică după-amiază, într-un comunicat de presă.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News












