După şase luni de angoase, temeri, calcule și răsturnări de situație după un rezultat neașteptat și o campanie care nu a făcut decât să adâncească prăpastia dintre cele doua Românii, ne-am ales preşedintele. Nicuşor Dan a obţinut peste 53% dintre voturi, cu 7% în faţa contracandidatului său, George Simion.
Duminică seară, la momentul închiderii urnelor, amândoi au strigat „Victorie!”. Abia după patru ore, liderul AUR şi-a recunoscut înfrângerea. Peste 11 milioane de români au fost ieri la urne, cea mai mare prezenţă din 2014 încoace.
La ora 21:00, după primele exit-polluri, ambii candidaţi au ieşit să-şi revendice victoria. Nicuşor Dan, cu un avans confortabil în faţa competitorului său, iar George Simion – cu speranţa că numărătoarea din diaspora va răsturna rezultatul. Aşa s-a încheiat finala prezidenţială, poate cea mai strânsă de până acum. Cifrele oficiale au confirmat ulterior victoria lui Nicuşor Dan, cu o diferenţă de 7% în faţa George Simion. Practic, peste 800.000 de voturi au dus, pentru prima oară, la Cotroceni un preşedinte independent.
Nicuşor Dan va depune jurământul la începutul săptămânii viitoare
„România începe, începând de mâine, o nouă etapă şi are nevoie de fiecare dintre dumneavoastră. Are nevoie de specialişti care să se implice în diferite politici publice. Are nevoie de oameni în societatea civilă, are nevoie de oameni noi în politică”, a declarat Nicuşor Dan, preşedinte ales.
După un scrutin anulat şi o criză fără precedent pe scena politică, votul de ieri a unit peste 11 milioane de români, aproape 65%. Timp de patru ore, George Simion s-au autoproclamat preşedinte.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News