AUR, reacţie după ce Călin Georgescu a scăpat de controlul judiciar: Un prim pas important spre normalitate

AUR
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a reacționat la decizia Tribunalului București de a ridica măsura controlului judiciar, fostului candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu. AUR susține că este „un prim pas spre normalitate”.

„Decizia de astăzi (n.r. – de vineri) a instanței prin care i-a fost ridicat controlul judiciar lui Călin Georgescu este un prim pas important spre revenirea la normalitate și la respectarea principiilor democratice. Nu ne oprim aici: mergem până la capăt pentru ca dreptatea să nu fie doar un slogan, ci o realitate în România”, se arată în mesajul publicat vineri pe Facebook de AUR.

Reacția partidului vine după ce Tribunalul București a admis contestația formulată de avocații lui Călin Georgescu. Instanța a rejudecat cauza și a dispus că măsura controlului judiciar nu este temeinică și a dispus ridicarea acesteia.

Fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost plasat sub control judiciar în 26 februarie 2025, după ce a fost ridicat de procurori și dus la audieri la Parchetul General. Măsura a fost prelungită succesiv de atunci.

Citeşte mai mult aici.

Autor

  • Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: