Aurel Cazacu, despre tensiunile SUA-Europa și declarațiile lui Trump privind Groenlanda: „Situația, foarte sensibilă”

PS News

Analistul militar Aurel Cazacu a declarat, miercuri, în emisiunea Puterea Știrilor, că readucerea în discuție de către președintele american Donald Trump a subiectului Groenlandei riscă să tensioneze relațiile dintre Statele Unite și aliații europeni. În opinia sa, Washingtonul ar putea avea acces la resursele naturale ale insulei prin cooperare economică și militară cu Danemarca, fără a pune în discuție suveranitatea teritoriului.

„Din punctul meu de vedere, situația este foarte sensibilă. Ce mă surprinde este că, în contextul actual, în care avem războiul din Ucraina, avem un conflict care nu s-a încheiat, avem al doilea conflict în zona Golfului, care trebuie, vrem, nu vrem, corelat și cu ceea ce se întâmplă în nordul Israelului, unde problemele sunt foarte delicate, pentru că Israelul nu va renunța la teritoriile cucerite acolo, eu cred că nu este un lucru pozitiv ca Statele Unite să mai «gâdile», ca să spun așa, și problema Groenlandei. Este foarte dificil chiar și pentru o mare putere precum Statele Unite să gestioneze simultan toate aceste zone”, a declarat Aurel Cazacu.

Analistul militar susține că interesul strategic al Statelor Unite pentru Groenlanda nu presupune neapărat controlul teritorial asupra insulei.

„Din punctul meu de vedere, dacă Statele Unite ar avea nevoie de resursele care sunt în Groenlanda, le pot exploata fără a deveni proprietarul acelui teritoriu. Pot face acest lucru în urma unei cooperări economice cu Danemarca și în urma unei cooperări militare în cadrul NATO pe linie de securitate, mai ales dacă ne uităm pe hartă și vedem că, de cealaltă parte, se află Rusia. Lucrurile sunt foarte complexe. Statele Unite pot fi stăpâne pe acele resurse fără să fie stăpâne pe teritoriu. Sunt două lucruri total diferite”, a explicat acesta.

Cazacu consideră că problema Groenlandei trebuie analizată și în contextul competiției geopolitice dintre marile puteri.

„Din nefericire, în spatele problemei rusești se află China, iar în spatele problemei Groenlandei se află Danemarca și Europa, iar această relație cu Statele Unite poate deveni foarte delicată, pentru că nimeni nu cedează teritorii. Uitați-vă ce se întâmplă în Ucraina. Problema cedării de teritorii este foarte dificilă în ziua de astăzi, însă exploatarea resurselor se poate face fără probleme și fără schimbarea suveranității asupra teritoriului. Nu știu de ce, cred că și domnul președinte Trump are consilieri și că s-au făcut calcule, însă aruncarea acestei idei – că ne interesează Groenlanda – nu este un lucru pozitiv în ceea ce privește relațiile din NATO și relația cu Europa”, a spus Aurel Cazacu.

SUA rupe relațiile comerciale cu Spania, anunță Trump

Analistul militar a comentat și declarațiile lui Donald Trump referitoare la nemulțumirea față de unele state europene și la relațiile comerciale cu Spania, apreciind că reproșurile formulate public nu reprezintă cea mai eficientă abordare.

„Ați văzut că domnul președinte Trump a reiterat ideea că, în războiul din Golf, țările din NATO – și a menționat Germania, Franța și Spania – nu l-au ajutat și că și-ar fi dorit intervenții din partea acestora, însă a spus că a reușit să rezolve problema și fără ele. Mi s-a părut comportamentul unui părinte care le reproșează unor copii că, dacă l-ar fi ascultat și ar fi fost mai aproape de el din proprie inițiativă, ar fi fost mai bine pentru ei. Nu sunt convins că a existat un consiliu care să îl ajute să ia această decizie. Afirmațiile privind faptul că țările europene nu l-au ajutat în războiul din Golf au fost reproșuri punctuale adresate unor state și este posibil ca, pe anumite direcții, relația Statelor Unite cu aceste țări să fie afectată. Totuși, existau și alte variante de abordare decât aceste reproșuri, pentru că aceste state au populații, au economii și există foarte multe aspecte economice și militare care trebuie luate în calcul”, a explicat analistul militar.

„Când vrei ca aceste țări să mărească în viitor procentul din PIB alocat apărării, să treacă de la 3% la 5%, nu le cerți, pentru că nu știi care va fi reacția lor și a populației acestor state. Una dintre țintele summitului de la Ankara este tocmai creșterea sumelor alocate pentru înzestrare, deoarece marii producători de armament au afirmat foarte clar necesitatea modernizării și a dezvoltării noilor sisteme de arme”, a declarat acesta Acum asistăm la o adevărată revoluție în domeniul militar. Marile corporații producătoare de armament, dar și cele care modernizează tehnica existentă, urmăresc transformarea blindatelor vechi prin eliminarea personalului din interior și introducerea unor sisteme automate de control, dirijare și tragere. Este o schimbare foarte importantă. Parcă ar fi trebuit o altă metodă de lucru decât aceea a reproșurilor repetate în foarte multe locuri. Cu ocazia summitului de la Ankara ar fi fost foarte bine să existe o discuție, ca la o masă rotundă, cu reprezentanții acestor țări, pentru a găsi o soluție de cooperare în viitor”, a conchis Aurel Cazacu.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: