Aurul o investiție sigură, mai ales în perioade de instabilitate economică

Sursa foto: Freepik

Aurul, considerat de secole un activ de refugiu, continuă să fie văzut ca cea mai sigură investiție, mai ales în perioade de instabilitate economică.

Potrivit unui studiu recent, 96% dintre băncile centrale din întreaga lume consideră că aurul este cea mai stabilă opțiune de păstrare a valorii pe termen lung.

În contextul economic actual, marcat de volatilitatea piețelor financiare, inflație și tensiuni geopolitice, băncile centrale și-au mărit rezervele de aur pentru a-și proteja economiile. Aceste instituții nu văd aurul ca un simplu metal prețios, ci ca un activ esențial pentru stabilitatea financiară globală.

Și ca să vă faceți o idee, numai în ultimii 2 ani Băncile Centrale au achiziționat în total aproape 2.600 de tone de aur. Această cantitate reprezintă peste 28% din totalul aurului extras la nivel global în aceeași perioadă, din 2022 și până acum. Deci undeva la o treime a ajuns în seifurile băncilor.

Mergem mai departe și vedem că dintre toate băncile centrale, trei se remarcă prin achiziții masive de aur, depășind chiar și rezervele de aur ale unor țări dezvoltate. Este vorba despre Banca Populară a Chinei de exemplu, care a adăugat 316 tone, Banca Centrală a Turciei, cu 197,5 tone, și Banca Națională a Poloniei, care a achiziționat 167 de tone. În urma acestor achiziții recente, rezervele de aur ale Poloniei au ajuns să le depășească pe cele ale Băncii Angliei.

Ne întoarcem la situația din România, unde Banca Națională nu și-a mai extins rezervele de aur din anul 2002, când a cumpărat aproximativ 100 de kilograme de metal prețios. Această achiziție a fost urmată de vânzarea a 1,6 tone de aur între 2003 și 2019.

În prezent, rezervele de aur ale Băncii Naționale a României reprezintă aproximativ 10% din totalul rezervelor internaționale ale țării.

Concluzia este clară: aurul este o investiție strategică pentru băncile centrale, dar să nu uităm că jumătate din aurul comercializat ajunge în cutiile de bijuterii ale oamenilor de pretutindeni. În ultimele 12 luni, prețul aurului a crescut cu 41%, așa că, dacă ai investit 1.000 de lei anul trecut, acum ai avea 1.410 lei în valoarea bijuteriilor tale.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: