Austria: Fostul cancelar austriac Sebastian Kurz, găsit vinovat de falsă mărturie

Sursa foto: Facebook

Fostul cancelar conservator austriac Sebastian Kurz a fost găsit vinovat de falsă mărturie vineri, în urma unui proces în care a fost acuzat că a minţit în faţa unei comisii parlamentare în timp ce era încă în funcţie, relatează AFP şi Reuters.

„Sebastian Kurz este vinovat”, a declarat judecătorul la Viena, condamnându-l la opt luni de închisoare cu suspendare în primă instanţă, la cererea procurorului care a iniţiat procedura.

Anterior, în cursul ultimei sale declaraţii, fostul şef al guvernului în vârstă de 37 de ani – care poate face recurs – a spus că se simte „dezarmat” şi „foarte rău” să fie acuzat, dând asigurări că nu a avut niciodată intenţia de a minţi.

Pe parcursul celor 12 zile de audiere politicianul şi-a declarat nevinovăţia, dând vina pe procurori şi adversari pentru problemele sale legale. „Au vrut să mă distrugă”, a spus el.

Devenit cel mai tânăr lider ales de pe planetă, la vârsta de 31 de ani, în 2017, înainte de a se retrage în toamna anului 2021, el a fost acuzat că a minţit în faţa unei comisii parlamentare.

Primul cancelar austriac pe băncile justiţiei în mai bine de 30 de ani, Sebastian Kurz a respins acuzaţia că a i-a indus în eroare „cu bună ştiinţă” pe parlamentari atunci când l-au interogat în 2020 despre rolul său în numirea unei rude, Thomas Schmid, la conducerea unei companii foarte puternice.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: