Skip to content
Economic Politică

Austria, vizată de o procedură de INFRINGEMENT. Motivul vine și din România

dcnews.ro

Comisia Europeană a declanşat, joi, procedura de infringement contra Austriei din cauza legii privind alocațiile copiilor lucrătorilor străini, inclusiv români.

Nu există lucrători, nici copii de categoria a doua în Uniunea Europeană.

În condiţiile în care lucrătorii mobili (străini, n.red.) cotizează la un sistem de securitate socială în aceeaşi manieră ca lucrătorii locali, ei trebuie să perceapă prestaţii identice, chiar şi atunci când copiii lor trăiesc în străinătate“, a subliniat comisarul european pentru afaceri sociale, Marianne Thyssen, potrivit B1.ro.

Legea privește alocaţiile acordate copiilor lucrătorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor pe teritoriul austriac

Guvernul din Austria a inițiat în mai 2018 modificări la legea ajutoarelor pentru copii. Ajutorul familial de care beneficiază părinţii copiilor care lucrează în Austria va fi raportat începând cu anul 2019 la cheltuielile valabile în ţările de origine ale fiecăruia.
Aceasta înseamnă alocaţii mai mici pentru copiii care trăiesc în ţări precum Ungaria, Bulgaria ori România, state în care cheltuielile familiilor sunt mai mici decât în Austria.

Și președintele Klaus Iohannis a declarat că se opune acestui mecanism stabilit de Austria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *