De când vor fi eliminate facilităţile fiscale. Ce spune ministrul Finanțelor

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a afirmat că termenul de la care vor fi eliminate facilităţile fiscale se va stabili în coaliţia de guvernare şi va depinde mult de felul în care evoluează deficitul bugetar, el precizând că, timp de trei luni, prin măsurile luate, Guvernul a reuşit să îl menţină stabil. Boloş a mai anunţat […]
Comisarul-şef al Gărzii de Mediu Tulcea, reţinut de DNA. Care sunt acuzațiile

Comisarul-şef al Gărzii de Mediu Tulcea, Dorin Meran, a fost reţinut pentru luare de mită în formă continuată, anunţă marţi DNA. El este acuzat că a cerut de la un om de afaceri 25.000 de lei pentru a-i aplica o amendă mai mică în urma unui control. Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis marţi, că Dorin […]
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au crescut în primele şapte luni

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în perioada ianuarie-iulie 2023, au însumat 7,387 milioane persoane, în creştere cu 14,7% faţă de perioada similară din anul 2022, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Din numărul total de sosiri, 84,2% reprezintă sosirile turiştilor români, iar restul […]
Întâlnire Baerbock-Odobescu la Berlin: Germania susține aderarea rapidă a României la Schengen

Ajutorul comun oferit Ucrainei și Republicii Moldova, situația de securitate din regiunea Mării Negre, susținerea pentru o aderare rapidă a României la Schengen, precum și adâncirea relațiilor bilaterale de natură strategică dintre Germania și România s-au aflat în centrul discuțiilor purtate de cele două ministre de externe, Annalena Baerbock și Luminița Odobescu, luni, la Berlin. […]
Botoşani: O femeie a fost împuşcată mortal de soţul său, cu o armă cu aer comprimat

O femeie din localitatea Hilişeu Horia a decedat luni seară după ce a fost împuşcată de soţul său cu o armă cu aer comprimat, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu. Potrivit acesteia, femeia de 50 de ani a fost împuşcată în zona gâtului. „Am fost sesizaţi prin […]
Buzău: Şcoli fără autorizaţii sanitare şi cu toalete la exterior

Un număr de 12 unităţi de învăţământ din judeţ nu deţin autorizaţie sanitară, iar 64 au grupuri sanitare în exteriorul clădirilor, racordate la fose septice, arată un raport al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău, înainte cu o săptămână de începerea noului an şcolar. Potrivit autorităţilor sanitare, majoritatea instituţiilor de învăţământ corespund din punct de […]
UE: Numărul cererilor de azil în primul semestru al anului, în creştere cu aproape 30%

Numărul cererilor de azil înregistrate în statele Uniunii Europene, în Elveţia şi Norvegia în primul semestru al acestui an a crescut cu 28% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2022, a anunţat marţi Agenţia pentru azil a Uniunii Europene, informează AFP. Conform Agenţiei UE, 519.000 de cereri de azil au fost depuse în primele şase […]
Gabriela Ruse, eliminată în optimi la US Open la dublu. Sorana Cîrstea, singura româncă rămasă la Flushing Meadows

Perechea Marta Kostiuk/Gabriela Ruse (Ucraina/România), cap de serie 14, a fost eliminată, luni, în optimile de finală ale probei de dublu feminin din cadrul turneului US Open. Gabriela şi Marta au fost învinse de favoritele 3, Jessica Pegula/Cori Gauff (SUA), scor 6-4, 6-1. Meciul a durat o oră şi 15 minute. Doar Sorana Cîrstea a […]
Va fi mai cald decât ar fi normal în această perioadă. Prognoza ANM pentru luna septembrie

Temperaturile vor fi peste cele normale pe tot parcursul lunii septembrie, anunţă meteorologii, care au transmis marţi prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 04.09.2023 – 11.09.2023 – Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, local în regiunile vestice, centrale, sudice şi sudestice, iar în rest vor fi apropiate de […]
Danezii au primit aviz de racordare pentru unul din cele mai vechi proiecte de parcuri eoliene din România

O subsidiară românească a companiei daneze dezvoltatoare de facilități de producție de energie regenerabilă European Energy AS (EE) a primit aviz de racordare pentru proiectul unui parc eolian cu putere instalată de până la 126 MW, ce va fi amplasat în județul Galați, relevă date analizate de Profit.ro. Proiectul este unul dintre cele mai vechi […]