Klaus Iohannis: Ne aflăm într-un moment de cumpănă. Trebuie să respingem ferm încercările de revizuire a istoriei

„LIBERTATE! Acesta a fost strigătul curajos al naţiunii române care, acum 35 de ani, s-a ridicat împotriva izolării, a terorii şi a sărăciei impuse de comunism. Ura regimului dictatorial se dezlănţuia cu o forţă criminală în zilele Revoluţiei din Decembrie 1989, încercând să distrugă visul pentru care mii de români au plătit cu preţul vieţii […]
VIDEO Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor privind componenţa comisiilor permanente a început

Plenul Camerei Deputaţilor s-a reunit în şedinţă, duminică, pentru a aproba repartizarea pe grupuri parlamentare a funcţiilor din cadrul birourilor comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. La şedinţa de plen a Camerei, prezidată de preşedintele interimar al forului, deputatul PSD Daniel Suciu, participă 274 de deputaţi dintr-un total de 313. Citește mai mult AICI
Victor Negrescu trage un semnal de alarmă: „Democrațiile și justiția socială, sub amenințare”

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European și negociator-șef al acestei instituții pentru bugetul UE pentru anul 2025, a declarat, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, un mesaj alert în care susține că democrațiile și justiția socială sunt mai mult ca oricând sub amenințare. Oficialul a mai precizat că, ținând cont de acest context, a […]
Mai multe țări din Europa iau măsuri drastice de securitate, după atacul sângeros din Germania

Mai multe ţări europene iau măsuri drastice de securitate, după atacul terorist de la târgul de Crăciun din Magdeburg, în Germania. Între timp, anchetatorii încearcă să clarifice motivul atacului. Un procuror a declarat că o posibilă cauză ar fi legată de „nemulţumirea faţă de tratamentul aplicat de autorităţile germane refugiaţilor din Arabia Saudită”. Au apărut […]
Gabriela Firea: PSD are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia

Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, că Marcel Ciolacu a primit mandat pentru consultările de la Palatul Cotroceni şi că partidul are şi un plan B, „în cazul în care negocierile se blochează”: opoziţia. „Sunt câteva propuneri şi acestea trebuie să întrunească votul partidelor care fac parte din […]
Marcel Ciolacu: Continuăm demersurile de a avea o coaliţie majoritară în Parlament

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că vor continua demersurile de a avea o coaliţie majoritară în Parlament şi mandatul de prim-ministru să fie atribuit social-democraţilor, dar a precizat că există şi posibilitatea ca PSD să susţină un guvern minoritar format din forţele pro-europene. ”Am luat mandatul de la Consiliul Politic Naţional, de la colegii […]
Delegaţia Congresului SUA la NATO: Statele Unite apreciază profund rolul României de aliat al NATO şi membru al UE

Delegaţia Congresului SUA la NATO a transmis o poziţie clară de susţinere a României, ”aliat ferm al NATO şi membru deplin al Uniunii Europene” şi a reiterat ”prerogativa poporului român” de a-şi alege conducătorii. Poliţicienii americani se declară ”profund îngrijoraţi” de dovezile desecretizate de autorităţile române cu privire la ”eforturile Rusiei de a submina şi […]
METEO Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. Prognoza pentru ultimele zile din 2024

Mai sunt doar câteva zile până vom petrece sărbătorile de iarnă și, potrivit meteorologilor vremea se va încălzi în următoarea perioadă. Florinela Georgescu, director Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a declarat pentru Digi24 cum va fi vremea de Crăciun și Revelion, dar și în primele zile din ianuarie 2025. Potrivit estimărilor făcute, temperaturile vor fi […]
Atenţionare transmisă de MAE pentru românii care vor să călătorească în Bulgaria. Cum se circulă pe podul Giurgiu-Ruse

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că, în conformitate cu datele puse la dispoziţie de autorităţile bulgare, în perioada 20.12.2024 – 07.01.2025, lucrările de reparare majoră a Podului Prieteniei Giurgiu-Ruse vor fi temporar întrerupte, iar circulaţia rutieră se va efectua din nou pe ambele […]
Complicii români ai lui Călin Georgescu: Afaceriști și luptători în Legiunea străină

Pe lângă campania de susținere venită din Rusia pe rețelele se socializare, Călin Georgescu a fost susținut, în România, de câțiva oameni de afaceri și de foști luptători în Legiunea Străină. Servicile lor costă cu mult peste ceea ce le-ar fi putut oferi Călin Georgescu. Anchetatorii au confiscat şapte milioane de dolari de la Bogdan Peşchir, […]