Țara în care deținuții sunt eliberați mai devreme dacă citesc cărți. Dau și lucrări de control

Mii de deţinuţi din Uzbekistan vor putea beneficia de reduceri ale pedepselor dacă vor citi cărţi selectate de autorităţi, care doresc „să formeze valori spirituale şi morale corecte” în rândul condamnaţilor din această fostă republică sovietică. Noua modificare a Codului Penal vizează peste 13.500 de deţinuţi, dar nu se aplică celor condamnaţi la închisoare pe […]
Blocul Național Sindical, solidar cu protestele profesorilor din țară: Este esențial ca vocea lor să fie ascultată

Blocul Național Sindical (BNS) și-a exprimat solidaritatea cu manifestațiile organizate de cadrele didactice, membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (F.S.L.I.), ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și ai Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”. „Educația este temelia pe care se construiește dezvoltarea economică și socială a României. Este esențial ca vocea cadrelor didactice să […]
CCR va lua în discuţie în 24 septembrie sesizarea ICCJ privind pensionarea magistraţilor

Curtea Constituţională a României va lua în discuţie în 24 septembrie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la legea prin care sunt modificate condiţiile de pensionare pentru magistraţi, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament. Potrivit CCR, şedinţa de judecată în care se va dezbate sesizarea ICCJ asupra Legii pentru modificarea […]
Bilanț la o lună de la inundațiile catastrofale de la Broșteni. Câte case au fost reconstruite

La mai bine de o lună de la inundațiile catastrofale de la Broșteni, comunitatea locală se află în continuare în reconstrucție. O spune chiar Dragoș Asiminei, viceprimarul orașului, într-o declarație în exclusivitate pentru Gândul: „Tot în reconstrucție suntem, dar creștem gradul de reconstrucție. Multă muncă, reconstrucție”. Până acum au fost construite de la zero peste […]
Spaniolul Carlos Mulas-Granados va coordona biroul FMI din România

Fondul Monetar Internațional (FMI) l-a numit pe Carlos Mulas-Granados în funcția de nou reprezentant regional pentru Europa Centrală, de Est și de Sud-Est. El îi va succeda lui Geoff Gottlieb, care se întoarce la sediul FMI după trei ani de activitate în cadrul biroului Fondului din Varșovia, scrie G4Media.ro Mulas-Granados, cetățean spaniol, a ocupat recent funcția […]
Un preot care se întorcea de la o înmormântare a fost snopit în bătaie de un enoriaș gelos

Scandal uriaș într-un sat din Mureș. Un preot a ajuns la spital după ce a fost bătut de un enoriaş de 45 de ani, soțul unei femei cu care părintele ar fi avut o relație amoroasă. Totul s-a petrecut în plină stradă, imediat după ce reprezentantul bisericii se întorcea de la o înmormântare. Încăierarea s-a terminat […]
Bătălia epică a Fiscului din Vaslui pentru 1 euro pe lună dintr-o pensie deja impozitată în Spania

Funcționarii de la Finanțele Publice Vaslui au pus poprire pe contul unui bărbat de 74 de ani, pe motiv că acesta ar avea de achitat impozit dintr-o pensie pe care o primește după anii de muncă în Spania. E vorba de un venit de aproximativ 400 de lei lunar, deci sub plafonul de 3.000 de […]
Cristian Socol demontează calculele Guvernului privind reforma administrației: „Economia ar fi de 3-4 ori mai mică”

Economistul Cristian Socol a oferit în exclusivitate pentru Gândul, o analiză detaliată privind reforma din Administrația Publică, intens solicitată de Guvernul Bolojan. Potrivit acestuia, reducerea a 13.000 de posturi din sistemul adminstrativ, ar aduce o economie neta de doar 410 milioane de lei, adică de 3-4 ori mai puțin decât estimarea de 1,4 miliarde lei […]
Eclipsă totală de Lună pe 7 septembrie, vizibilă și în România. Când poate fi observată „Luna sângerie”

Cine va putea vedea eclipsa totală de „Lună Sângerie” din acest weekend? În noaptea de 7 spre 8 septembrie, locuitorii din Australia, Asia, Africa și o parte din Europa vor avea parte de un spectacol astronomic deosebit: toate fazele unei eclipse totale de Lună, cunoscută popular drept „Lună Sângerie” (Blood Moon). Pe durata evenimentului, care […]
„Nu anulați scutirile de impozite pentru cei cu handicap grav și accentuat”. Apelul pacienților cu afecțiuni autoimune

Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune a transmis o scrisoare deschisă Guvernului și Parlamentului, în care solicită să nu anuleze scutirile de impozite pentru persoanele cu handicap grav și accentuat. ‘Proiectul de lege prin care doriți să eliminați scutirile de impozite pentru locuințe, terenuri și mijloace de transport lovește direct în acești oameni. Pentru mulți, aceste […]