Sportul românesc primește un impuls: Senatul facilitează înființarea de cluburi sportive private de către autorități

Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale sau instituţii publice au dreptul să se asocieze formând un club sportiv de drept privat, cu personalitate juridică, prevede un proiect pentru modificarea şi completarea Legii 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, adoptat marţi de Senat. Proiectul, iniţiat de deputaţi PSD, mai stipulează că unităţile administrativ-teritoriale, prin hotărârea autorităţilor […]
Au venit banii de la Comisia Europeană: România a primit aproximativ 1.3 miliarde de euro din PNRR

România a primit de la Comisia Europeană aproximativ 1,3 miliarde de euro, pentru țintele și jaloanele din cererea de plată nr. 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care au fost îndeplinite integral, a anunțat marți Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Valoarea netă a cererii de plată nr. 3 este de 2,02 […]
Banca Mondială a revizuit în jos prognoza de creștere economică pentru România

Economia românească va înregistra un avans de 1,3% în acest an, față de un nivel de 2,1% previzionat în luna ianuarie, conform celui mai recent raport privind ”Perspectivele Economice Globale” (Global Economic Prospects), publicat marți de Banca Mondială. De asemenea, în 2026 creșterea PIB-ului României ar urma să fie de 1,9%, față de un nivel […]
O nouă investigație dezvăluie posibile legături între Telegram și serviciile de securitate rusești

O nouă investigație publicată marți dezvăluie posibile legături între infrastructura Telegram și serviciile de securitate rusești. Investigația a fost realizată de Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), una dintre cele mai mari organizații de jurnalism de investigație din lume. Potrivit informațiilor prezentate, rețeaua Telegram este administrată de Viktor Vedeneev, un inginer rus care a […]
Se dau 1.980 lei de la stat pentru tinerii de peste 16 ani. Ce trebuie să facă după ce termină şcoala

ANOFM le reamintește absolvenților că au la dispoziție 60 de zile de la finalizarea studiilor pentru a se înregistra ca persoane în căutarea unui loc de muncă la agențiile teritoriale. Această înregistrare este obligatorie pentru a putea beneficia de indemnizația de șomaj sau alte forme de sprijin prevăzute de lege. Tinerii care se înregistrează în […]
Platforma ChatGPT se confruntă cu o întrerupere parțială pe 10 iunie. Mai mulți utilizatori au raportat probleme

Pe 10 iunie, serviciul ChatGPT, dezvoltat de OpenAI, a fost afectat de o întrerupere parțială ce a provocat probleme de funcționare pentru utilizatorii din întreaga lume. Potrivit unei actualizări postate la ora 7:05 ET (n.r. 14:05 ora României) pe site-ul oficial OpenAI, incidentul este în prezent „în curs de investigare”, iar utilizatorii se confruntă cu […]
VIDEO „Autostrada Ford” – DEx12: Cum mai arată nodul cu A1 București – Pitești, construit de UMB

Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini noi cu lucrările UMB la ultimii kilometri ai Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12). În video se observă la început punctul critic de pe tronsonul 4, respectiv nodul cu A1 București – Pitești, unde traficul este deviat pe un sens. „Drum Expres DEx12, tronson 4 nefinalizat, Oarja” […]
Bacalaureat 2025. Peste 1.250 candidați absenți de la prima probă scrisă. Alți 25 au fost eliminați

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2025, cea la Limba și literatura română, s-a înregistrat o prezență de 98,71%. Au fost eliminați din examen 25 candidați, care au pierdut astfel și dreptul de a se înscrie la următoarele două sesiuni. Conform statisticii MEC, realizată pe […]
USR respinge varianta unei noi rotative guvernamentale. Pe cine susține ca premier

USR nu acceptă o nouă rotativă la guvernare. Deputata Oana Țoiu exclude un astfel de scenariu, subliniind că partidul său îl susține pe Ilie Bolojan pentru poziția de premier. Deputata USR Oana Țoiu a subliniat că poziția formațiunii sale este de a nu susține scenariul rotativei, punctând că votul de la ultimele alegeri a sancționat […]
Surse: Nicușor Dan va convoca CSAT înainte de summitul NATO. Care va fi agenda discuțiilor

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) va fi convocat înainte de summitul NATO, potrivit surselor Digi24, ședința urmând să aibă loc pe data de 23 sau 24 iunie. Pe agenda discuțiilor ar putea fi inclusă tema evaziunii fiscale, potrivit informațiilor neoficiale, care ar putea fi introdusă în Strategia Națională de Apărare. Preşedintele României a […]