Un escroc se dădea drept vicepremierul României și primea foloase necuvenite. Cum i s-a terminat brusc cariera politică

Un bărbat care pretindea în mod fals că este vicepremier al României şi a obţinut 7.000 de lei de la o persoană a fost arestat preventiv pentru înşelăciune, informează, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare. Potrivit sursei citate, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Satu Mare, sub supravegherea unui procuror, au efectuat […]

ANI nu îi iartă pe demnitari și pe funcționari – Declarațiile de avere trebuie depuse și publicate ca până acum

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) atrage atenţia că luni, 16 iunie, este termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de avere şi interese de către persoanele care au această obligaţie, iar dacă până la acea dată nu se publică decizia CCR în Monitorul Oficial, atunci declaraţiile de avere trebuie să cuprindă veniturile şi bunurile soţilor şi copiilor, […]

Legea Majoratului Digital a fost depusă în Parlament. Despre ce este vorba

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a anunțat depunerea în Parlament a Legii Majoratului Digital, un proiect legislativ care urmărește crearea unui cadru legal pentru protejarea minorilor în spațiul online. Inițiativa vine ca răspuns la nevoia crescută de reglementare a accesului copiilor la platformele digitale și a fost precedată de o amplă campanie națională de consultare și dezbateri. […]

Diaspora îi cere lui Nicuşor Dan să înfiinţeze Ministerul Românilor de Pretutindeni

Comunitatea românească din Diaspora îi cere preşedintelui Nicuşor Dan înfiinţarea unui minister al Românilor de Pretutindeni. Mai multe asociaţii din ţări precum Spania, Italia sau Germania au trimis o scrisoare deschisă preşedintelui României. „Organizațiile semnatare lansează o propunere strategică: înființarea Ministerului Românilor de Pretutindeni, ca instituție permanentă, cu buget propriu, capacitate legislativă și rol executiv […]

Fost ministru al Muncii: Nu susțin CASS pentru pensiile peste 2.500 de lei. Este incorect, nedrept și profund inuman

Fostul ministru al Muncii Marius Budăi (PSD) critică una dintre propunerile vehiculate pentru tăiarea cheltuielilor și creșterea încasărilor la buget – introducerea contribuției la sănătate pentru pensiile mai mari de 2.500 de lei. El spune că aceasta lovește oameni care sunt sub nivelul pensiei medii. „În calitate de fost ministru al muncii nu susțin introducerea […]

Propunerea CNAS pentru Guvern. Românii cu pensii de peste 3.000 de lei ar putea plăti contribuții la Sănătate

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, a declarat joi, 5 iunie, că până la sfârșitul lunii iunie va propune Guvernului un memorandum pentru eficientizarea cheltuielilor instituției. El a subliniat că lărgirea bazei de contribuție la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) reprezintă o temă analizată. ‘Ne gândim la […]

Xi Jinping a vorbit la telefon cu Donald Trump, „la cererea” președintelui american

Președintele chinez Xi Jinping a vorbit la telefon cu omologul său american Donald Trump, joi, a anunțat presa de stat chineză, potrivit AFP. Cei doi lideri au vorbit „la cererea” lui Donald Trump, a relatat agenția de presă Xinhua, fără a oferi alte detalii suplimentare. Discuția dintre cei doi lideri are loc într-un moment marcat […]

MApN atrage atenția asupra unor acțiuni de dezinformare care țintesc românii din diaspora

Ministerul Apărării semnalează, joi, o acţiune de dezinformare a românilor din diaspora. Mai multe persoane au primit acasă documente prin care li se cere să se prezinte la centre de recrutare din ţară, dar Ministerul Apărării transmite că documentul este fals. ”Vă semnalăm o acţiune de dezinformare care are ca ţintă cetăţeni români stabiliţi în […]