Botoșani, polul mafiei: Parchetul european a descins la Primărie. Cosmin Andrei, acuzat de furtul banilor pentru săraci

Parchetul European (EPPO) din Iași a anunțat printr-un comunicat că miercuri, 7 mai, a desfășurat o serie de percheziții în orașul Botoșani, dar și în județ. Au fost vizate Primăria, precum și locuințele primarului Cosmin Andrei (fost membru PSD) și ale altor funcționari publici, în cadrul unei anchete ce vizează fraudarea subvențiilor și falsificarea documentelor. […]
Plan Roşu de Intervenţie în Tulcea, după un accident în care a fost implicat un autocar cu 20 de persoane şi un TIR

Autorităţile din judeţul Tulcea au activat, miercuri, Planul Roşu de Intervenţie, după un accident în care a fost implicat un autocar cu 20 de persoane şi un TIR. UPDATE: ”Începând cu 17:00 Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat, iar până la ajungerea echipajelor la locul intervenţiei au fost retrase autospecială de stingere şi autospeciala […]
Cine este vinovat pentru deprecierea leului? Contre între Nicușor Dan și George Simion la dezbaterea de la BNS

Nicușor Dan și George Simion sunt prezenți la congresului Blocului Național Sindical (BNS). Cei doi stau unul lângă altul, totuși au lăsat un scaun distanță. Cei doi finaliști au primit întrebări și au răspus pe rând Întrebare: Cine este principalul vinovat pentru deprecierea leului față de moneda euro George Simion: „Din informațiile pe care le […]
Prima confruntare: George Simion acuză „falia satanistă”. Nicușor Dan: „România nu-și permite aventura”

UPDATE: A luat cuvântul Nicușor Dan: „ Evident ceea ce vrem cu toții să facem e ceea ce se numește modelul social-european adică creștere ecnomică și protecție socială și pentru asta este absolut necesar ca România să fie congruentă și administrativ și economic cu Uniunea Europeană. Dialogul social a fost în suferință. Pot să vă […]
AEP dezminte informaţiile false din spaţiul public privind amânarea turului al doilea al scrutinului

Autoritatea Electorală Permanentă face precizări privind organizarea şi desfăşurarea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2025. Potrivit AEP, informaţiile false din spaţiul public privind amânarea turului al doilea al scrutinului reprezintă o dezinformare menită să genereze confuzie în rândul cetăţenilor şi să submineze încrederea alegătorilor în instituţiile statului. „Având în vedere informaţiile false lansate […]
Simion: Până la finalul acestei veri vom şti în ce funcţie va fi Călin Georgescu în statul român. POT vine la guvernare

Candidatul AUR la Preşedinţie George Simion, clasat pe primul loc în urma alegerilor de duminică, afirmă, într-un interviu pentru News.ro, că până la finalul acestei veri vom şti în ce funcţie va fi Călin Georgescu în statul român, la întrebările privind numirea acestuia ca premier sau la conducerea unui serviciu secret sau privind un scenariu […]
Makaveli şi-a anunţat candidatura la Primăria Capitalei, dacă Nicuşor Dan ajunge preşedinte

Influencerul Makaveli şi-a anunţat intenţia de a candida la Primăria Capitalei, dacă Nicuşor Dan ajunge preşedinte. Anunţul a fost făcut într-un clip pe TikTok. Acesta a susţinut şi că decizia este pe bune şi că nu este un pamflet. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susține întru totul. Probabil și doamna Diana (n.r. Diana […]
MAI atrage atenția asupra răspândacilor de scenarii panicarde pe platformele de socializare, legat de turul II

Ca urmare a apariției în mediul online a unor mesaje alarmiste de natură să creeze o stare de neliniște și de dezbinare socială, Ministerul Afacerilort Interne vine cu câteva precizări. „La nivelul platformelor de socializare au fost identificate elemente de conținut cu scenarii panicarde referitoare la blocarea turului doi al alegerilor care au generat un […]
Întâlnire de gradul zero! George Simion și Nicușor Dan, unul lângă altul la Congresul Blocului Național Sindical

Cei doi candidați din finala prezidențială, George Simion și Nicușor Dan, au sosit la Parlament, miercuri, pentru Congresul Blocului Național Sindical. Cei doi stau unul lângă celălalt în sală și urmează să țină fiecare un discurs. Este primul eveniment public la care sunt văzuți amândoi după votul de duminică, când George Simion a câștigat primul […]
Andrei Caramitru s-a sucit: Încep să cred că devine posibil ca Nicușor Dan să câștige. Se joacă niște scheme complexe

Analistul economic Andrei Caramitru crede că devine „foarte, foarte, foarte, foarte greu, dar posibil” ca Nicușor Dan să câștige alegerile prezidențiale. Cu două zile în urmă, nu-i dă dea nicio șansă. De ce crede Caramitru că Dan ar putea să câștige prezidențialele „De ieri încep să cred ca devine posibil (ffff greu dar posibil) ca […]